Încrederea în Dumnezeu

2325

Trăia odată un monah insuflat de Dumnezeu, ale cărui haine tămăduiau mulţi bolnavi numai prin atingerea de ele; de aceea, monahul acesta era în mare cinste printre cei bolnavi, iar printre fraţii săi producea mare uimire şi nedumerire din cauza faptului că ei nu vedeau la el nevoinţe ascetice deosebite; ducea în mănăstire o viaţă asemănătoare cu a celorlalţi monahi şi nu se deosebea cu nimic de ei.

O singură rânduială împlinea cu stricteţe, anume că niciodată nu avea patimă faţă de nimic, în afară numai de ceea ce voia Dumnezeu. Adică tot ce se întâmpla, primea cu toată inima şi pentru toate mulţumea lui Dumnezeu. Odată, când tămăduia pe cei suferinzi fără medicamente, egumenul mănăstirii l-a întrebat care este pricina adevărată a tămăduirii bolnavilor îngrijiţi de el. „Şi eu însumi mă mir că le pot da sănătate, a răspuns monahul doctor, şi îmi este ruşine că hainele mele au această putere, deoarece nici prin post, nici prin alte nevoinţe monahale nu am meritat acest dar de la Dumnezeu şi abia dacă mă compar cu ceilalţi fraţi în această privinţă, dar în nici un caz nu îi întrec.“ „Cu adevărat aşa este, a spus egumenul, noi vedem că eşti un om obişnuit şi nu ai în tine nimic mai mult faţă de restul călugărilor.“ Şi a început stareţul a-l întreba mai în amănunt pe cel spovedit de el, dorind să descopere însăşi taina inimii lui. La întrebările egumenului, monahul cel simplu a spus:

„Mi-am adus aminte de acel har, dat mie de la Dumnezeu, datorită căruia tot timpul mă aflu în acord cu voia Lui, încât niciodată nu gândesc nimic care ar fi potrivnic voii Lui dumnezeieşti. Niciodată nu mă sperii de nici una din întâmplările tulburătoare ce îmi pot zdruncina mintea şi îmi pot slăbi inima, de asemenea, nici întâmplările fericite nu mă îndulcesc până într-acolo încât să mă veselesc mai mult decât în celelalte zile ale vieţii mele. Toate câte mi le trimite mâna lui Dumnezeu le primesc la fel, atât pe cele fericite, cât şi pe cele potrivnice, şi nu Îl rog pe Dumnezeu să se împlinească toate după dorinţa mea, ci doresc să se împlinească toate după voia Lui. Astfel, nimic nu mă desfată în chip deosebit, nimic nu mă doboară prin tristeţe, nimic nu mă tulbură, nimic nu mă face fericit, decât una şi aceeaşi voie dumnezeiască. De aceea, în toate rugăciunile mele, fără deosebire, numai un singur lucru Îi cer lui Dumnezeu: ca să se săvârşească totdeauna voia Lui cu mine şi cu făpturile Lui.“

Egumenul s-a minunat foarte mult de toate acestea şi, adresându-se monahului, i-a spus: „Cum a fost cugetul tău ieri în timpul incendiului care a izbucnit la noi? Oare nu ai suferit împreună cu noi toţi când omul acela rău a dat foc clădirilor mănăstirii, când grajdurile vitelor şi hambarul, în care au ars multe vite şi grâne, au pierit cu totul?“

„Toată paguba mănăstirii nu mi-a pricinuit nici cea mai mică întristare, pentru că eu am obiceiul să mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele petrecute, pentru cele triste şi pentru cele fericite şi să primesc la fel şi pe unele, şi pe celelalte. Sunt încredinţat că tot ce ni se întâmplă este îngăduit de pronia lui Dumnezeu şi este spre folosul nostru. De aceea, nu mă îngrijesc întrebându-mă dacă avem multe sau puţine grâne, ştiind că Dumnezeu poate sătura pe fiecare dintre noi cu o singură firimitură, ca şi cum l-ar sătura cu o pâine întreagă. Şi aşa îmi petrec viaţa, vesel şi binevoitor, fără nici o tulburare.“

Egumenul s-a îngrozit de un asemenea răspuns şi în cele din urmă i-a zis monahului nepătimitor: „Mergi, părinte, şi împlineşte cu sârguinţă ceea ce ai făgăduit lui Dumnezeu şi mi-ai arătat mie. Tu ai găsit cerul în afara cerului şi să înţelegi că un asemenea har nu este dăruit multora de Dumnezeu; nu se găsesc mulţi din aceia pe care nimeni şi nimic să nu-i poată tulbura sau întrista. Numai acela este apărat de ziduri tari şi nebiruite, care totdeauna şi în tot ce i se întâmplă în viaţă primeşte ca fiind trimis de Dumnezeu.“

Sursa: Sfântul Ioan Maximovici, Iliotropionul sau acordul dintre voia omului și voia lui Dumnezeu, Editura Egumenița, Galați, 2012


Articole Asemănătoare
361

Smerenia ne apără de vedenii și ispite

La un frate oarecare, într-o noapte citindu-și pravila și rugându-se lui Dumnezeu, pe la miezul nopții, după obiceiul său, vicleanul diavol prefăcându-se în chip de înger luminat, a intrat în chilie și a început a-l ferici, zicând: ‒ Fericit ești, robule și ostașule cel bun al lui Dumnezeu, că nu te lenevești să te scoli […]

Articole postate de același autor
1553

Uşa raiului n-o poţi descuia cu aurul

O gazetă engleză a pus odată cititorilor săi întrebarea: „Ce este aurul?”. Pentru răspunsul cel mai bun s-a pus un premiu de câteva mii de lei. Răspunsul cel premiat a fost acesta: „Aurul este un paşaport universal” (bun pentru toate ţările din lume). Poţi descuia cu el toate graniţele și toate uşile. Poţi intra cu […]