În ziua prăznuirii Sf. Apostol Andrei, Ierarhul Orheiului a oficiat Sfințirea Bisericii și Sf. Liturghie în parohia cu hramul „Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Podgoreni, r. Orhei

2363

Joi, 13 decembrie 2018, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Minunea Sf. Arh. Mihail” din satul Podgoreni, r-nul Orhei, unde a săvârșit Sfințirea Bisericii după finisarea procesului de reparație interioară și exterioară a locașului de cult, precum și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Astfel, dis-de-dimineață, harnicul paroh al bisericii, Prot. mitr. Gheorghe Moloșnic, dimpreună cu familia și credincioșii păstoriți, l-au întâmpinat călduros pe ierarhul locului, PS Episcop Siluan.

Sărbătoarea a debutat cu săvârșirea Slujbei de Sfințire propriu-zisă a locașului, urmată de Liturghia praznicală, oficiată de un sobor preoțesc în frunte cu PS Siluan al Orheiului. Alături de Preasfinția Sa au înălțat rugăciuni: Parohul Bisericii, Prot. mitr. Gheorghe Moloșnic, precum și un sobor de slujitori din cadrul Vicariatului de Orhei.

Serviciul divin a reunit în rugăciune clerul Bisericii și credincioșii comunității, printre care și ctitorul bisericii din localitate, dl Ilie Mîțu, ce s-au rugat într-un gând Sfântului Apostol Andrei pentru mijlocire în fața Mântuitorului, cerând ajutor în ispite și ocrotire cerească.

La Vohodul mic, pentru merite deosebite în rodnica activitate pastoral-misionară și socială, părintele paroh, Prot. mitr. Gheorghe, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

După oficierea Tedeum-ului de mulțumire, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit celor prezenți faptul că Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat a propovăduit Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ținuturile noastre, accentuând totodată că Sfântul Andrei trebuie cinstit prin fapte adevărate.

La fel, PS Sa a vorbit și despre rolul Apostolului în viața fiecăruia dintre noi, ale cărui rugăciuni în fața Dreptului Judecător sunt grabnic ajutătoare: „Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne încreștineze și să ne unească cu Hristos prin Botez și pocăință”, a menționat Preasfințitul Siluan. Episcopul Vicar mitropolitan i-a felicitat și pe toți cei prezenți la Sfânta Liturghie care poartă numele în cinstea Sfântului Apostol Andrei și derivatele acestuia, dorindu-le multă sănătate și mulți ani fericiți.  

Totodată, ierarhul orheian a adresat și un mesaj de felicitare și mulțumire tuturor celor prezenți care au contribuit la împodobirea și zugrăvirea sfântului locaș, urându-i părintelui paroh mulți ani de slujire vrednică la Altarul Domnului.

După aceasta, cu un cuvânt de mulțumire față de ierarh și cei prezenți s-au adresat Primarul localității, dna Alexandra Bermevec, implicată nemijlocit la lucrările de reînnoire a locașului, precum și părintele paroh Gheorghe, care au exprimat mulțumire și recunoștință lui Dumnezeu pentru realizările frumoase ale bisericii și ale întregii comunități parohiale.

La final, ansamblul artistic din localitate a impresionat prezența prin intonarea a 2 imne creștine. Cei prezenți au primit binecuvântările arhierești întru slava Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după care au luat parte la o agapă frățească oferită în cinstea sărbătorii.

Sfântul Apostol Andrei se bucură de o cinstire deosebită în bisericile din Rusia, Ucraina, Grecia şi România, motiv pentru care numeroase biserici de mir și mănăstiri l-au luat ca și ocrotitor ceresc.

Răspunsurile la Slujba Sfintei Liturghii au fost date de Corul arhieresc al mănăstirii Curchi.


Articole postate de același autor
3367

Evanghelia Semănătorului – Sfantul Nicolae Velimirovici

leșit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum si a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, si, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini si spinii, crescând cu ea, au înăbusit-o. Şi alta […]