În Sîmbăta primei săptămîni a Postului Mare, Prea Sfinţitul Nicodim a liturghisit în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

2268

În Sîmbăta primei săptămîni a Postului Mare, a pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori şi în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La finalul slujbei mulţi credincioşi care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtăşit cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură. Ierarhul a chemat credincioşii la conştientizarea Jertfei supreme pe care a adus-o Mîntuitorul Hristos pe Cruce pentru mîntuirea neamului omenesc şi a înaltei demnităţi la care toţi suntem chemaţi – aceea de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har. În acest context Arhiereul a subliniat importanţa însoţirii postului alimentar de mai multă nevoinţă trupească şi duhovnicească – de metanii, mai multă rugăciune, milostenie şi fapte bune, ca mijloace pentru a ne apropia de Dumnezeu şi a realiza această înaltă chemare. În cuvîntul său Vlădica a vorbit şi despre importanţa pomenirii în rugăciune a tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri drept măritori creştini, recomandînd părinţilor să-i înveţe şi pe copiii lor să săvîrşească astfel de rugăciuni.

sursa http://www.eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor