În Sîmbăta lui Lazăr Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf Vasile cel Mare” din Edineț

1612

În sîmbăta învierii Dreptului Lazăr, cel mort de patru zile, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de un sobor de slujitori și în prezența mulțimii credincioșilor.

După slujbă, avînd drept temei pericopa evanghelică a zilei, de la Ioan, cap. XI, 1-45, Ierahul a rostit un cuvînt de învățătură. Prea Sfinția Sa a subliniat faptul că astăzi suntem chemați, prin cuvintele Evangheliei și prin cîntările și imnele liturgice, să ne identificăm cu Dreptul Lazăr, rugîndu-ne Mîntuitorului Hristos să răstoarne de pe sufletele noastre piatra cea grea a păcatelor și să ne ridice din mormîntul cel greu mirositor al nesimțirii și împietririi duhovnicești spre lauda Slavei Sale.

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării Domnului Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos – biruinţă asupra morţii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
1568

De sărbătoarea Acoperămîntului Maicii Domnului, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În ziua praznicului Acoperămîntului Maicii Domnului și a pomenirii Soborului Tuturor Sfinților ce s-au proslăvit pe pămîntul Moldovei, vineri, 14 octombrie 2016, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvîntul său adresat credincioșilor, Prea Sfințitul […]

Articole postate de același autor
5567

„Tată, oare a murit Dumnezeu?”

– Tată, oare a murit Dumnezeu? întreabă odată pe tatăl său o fetiță ce merse prima dată la școală. – Dumnezeu nu moare niciodată! răspunse tată. Cinea ți-a spus ție lucruri de acestea? – Apoi, tată dragă, învățătorul ne-a spus astăzi în școală că toți oamenii se roagă și, când se roagă, vorbesc cu Dumnezeu; […]