În Duminica a XVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea „Învierea Domnului” din Chișinău

826

În Duminica a XVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Învierea Domnului” amplasată în incinta cimititului „Sf. Lazăr” din municipiul Chișinău.

Alături de Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Vladimir s-au rugat: Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei, al Sinodului BOM și Protopop al Sectorului I Chișinău, Prot. mitr. Pavel Vuluță, Protopop de Drochia, Prot. mitr. Nicolae Tudoreanu, chelar și administrator al Mănăstirii „Învierea Domnului”precum și un sobor de preoți și diaconi.

La Vohodul mic, Mitropolitul l-a decorat pe chelarul sfântului așezământ Prot. mitr. Nicolae Tudoreanu cu ordinul bisericesc „Sf. Irh. Petru Movilă”, cu prilejul aniversării a 15 ani de slujire sacerdotală. Preotul Markel Tudoreanu a primit binecuvântarea de a purta paliță, iar pr. Gheorghe Borș – crucea de aur.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, după care Mitropolitul Vladimir a adresat în această zi de sărbătoare sincere și cordiale felicitări Prot. mitr. Nicolae Tudoreanu cu prilejul aniversării a 15 de ani de slujire la Sfântul Altar, remarcând frumoasele realizări pastorale și evenimentele importante care au avut loc pe parcursul acestor ani de slujire rodnică.

La sfârșit, părintele chelar Nicolae a mulţumit Înaltpreasfinției Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria popasului aniversar îmmpreună cu clerul și enoriașii acestei comunități, pentru îndemnurile părintești primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi.

Credincioșii prezenți la slujirea arhierească au primit la sfârșit binecuvântarea părintească a Înaltpreasfințitului Vladimir, dar și câte o carte de rugăciuni.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către corul mixt al mănăstirii „Învierea Domnului”.

 

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
1091

Sărbătoarea Sfântului Nectarie de Eghina la Mănăstirea Horăști

Vineri, 22 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii  Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, Mitropolit de Pentapole, Mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din s. Horăști, r-nul Ialoveni, a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-și unul dintre ocrotitorii cerești. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii […]