În adânc sufletul omului este o fortăreață de necucerit

1043

In adânc sufletul este o fortăreață de necucerit. Ajung până acolo haruri, tot felul de ajutoare, însă fortăreața rămâne necucerită, pentru că poarta se deschide pe dinăuntru. Și dacă nu se deschide pe dinăuntru, harul lui Dumnezeu are delicatețea să nu forțeze. Altfel, n-ar mai fi Har! Ar fi altceva. Ar fi energie demonică.

Harul are delicatețea, finețea să nu forțeze porți, ci să aștepte, să facă prezența. Așteaptă ca poarta să se deschidă pe dinăuntru. Iar cheia o are cel care se află înăuntru. Posibilitatea să deschidă poarta pe dinăuntru o are numai omul, care se încăpățânează și o ține închisă. Îi este teamă să o deschidă, deși știe că afară este Harul lui Dumnezeu care așteaptă, deși știe că afară este Însuși Hristos care așteaptă, este Împărăția lui Dumnezeu care așteaptă, este mântuirea lui!

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, Bucureşti, p. 126


Articole Asemănătoare
1731

„Nu am nimic să mărturisesc, nu simt nimic!”

Unii creştini nu înţeleg nimic, ca şi cum nu s-ar fi spovedit niciodată, ca şi cum ar fi orbi! Dacă pentru un lucru mărunt, propriul eu se manifestă aşa, ce haos este înlăuntrul lor, ce întuneric, ce trufie, ce voie egoistă! Să spunem că ai greşit şi te întrebi: „De ce am făcut aceasta?”. Sau […]

    Articole postate de același autor
    1903

    Nici tu însuţi nu doreşti mântuirea ta aşa cum vrea El să te mântuiască pe tine!

    Mulţi din cei ce greşesc zic adesea: „Sunt plin de întinăciune, cum voi putea să mă apropii de Dumnezeu şi cum voi putea să-L rog pe El, fiind eu cuprins de greşeli diavoleşti?” Frate, oare eşti silit şi lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că oare Dumnezeu este un […]