Iisus la Chişinău

551

Părintele Arsenie Boca e unul dintre marii ierarhi români. A fost un om plin de sfinţenie. Locul lui de veci de la Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din toată Ţara, inclusiv din Basarabia.

În amintirile sale, părintele Arsenie Boca povesteşte cum l-a întâlnit în 1940 pe Iisus Hristos la gara din Chişinău.

Preot tânăr, venise în Basarabia să înveţe metaloplastia, adică îmbrăcarea cu metal a icoanelor. Stătuse aici mai multe luni de zile, vizitase ateliere mănăstireşti, se întâlnise cu meşteri fauri, de la care încercase să înveţe meseria de înfrumuseţare a icoanelor.

Dar venise ziua de 28 iunie 1940. Tancurile sovietice intraseră în Chişinău. Ostaşii sovietici mărşăluiau pe străzile capitalei basarabene.

Era către seară, iar din gara din Chişinău urma să plece către România ultimul tren.

Câteva mii de oameni – bărbaţi, femei, copii, bătrâni – îl luară cu asalt. Dar acesta nu-i putea încăpea pe toţi. Femeile îşi strecurau copiii prin geamurile deschise, ca să-i salveze măcar pe ei, urmând ca ele să pătrundă cumva pe uşi. Bocetele lor umpleau peronul şi clădirea gării. Mulţi dintre cei refugiaţi, ca să scape cu viață, îşi părăseau geamantanele, în care-şi adunară bruma de avere agonisită, pe peron. Peronul era plin de geamantane abandonate.
Disperaţi, oamenii se călcau în picioare. Vaiete, plânsete, bocete. Era clar că nu toţi vor avea norocul să plece cu ultimul tren... Ultimul tren...

Şi atunci părintele Arsenie, care se afla pe peron cu gând să părăsească infernul care se apropia de ei cu uruit de tancuri, a zărit rezemat de un zid al gării un bărbat. Spre deosebire de oamenii care se împingeau, se înghesuiau, ţipau, boceau, gesticulau, acesta stătea liniştit şi îi privea cu ochii în lacrimi şi cu multă milă de toţi, cuprinzând acea mulţime disperată cu privirea sa blândă şi plină de durere. Trăsăturile i s-au părut brusc foarte cunoscute.

Ulterior, părintele Arsenie va consemna astfel această întâlnire divină: „Tremura de frig – aşa mi se părea; însă am înţeles că o durere fără seamăn pentru ceea ce vede, aceea îi făcea să-i tremure gura. Cu adevărat „Omul durerii”. Peste tot avea înfăţişare de cerşetor cu îmbrăcămintea, însă n-am prea luat seama la îmbrăcăminte, că peste măsură m-a izbit durerea Lui, cum n-am mai întâlnit niciodată nicăieri, dar şi o frumuseţe pe care n-am mai întâlnit-o am văzut-o pe chipul Lui. O frumuseţe pe care n-o mai pot uita. N-a privit la mine, dar m-a văzut şi m-am aprins de o dragoste de a suferi cu El. Neştiind cu ce să-I ajut, cu cea mai mare grabă am dat fuga să-i dau din pâinea noastră. Şi când m-am întors cu pâinea, nu L-am mai găsit, deşi nu trecuseră decât câteva secunde... Atunci am înţeles că m-am întâlnit cu Cel gol, însetat, flămând şi fără sălaş în lumea aceasta. Atunci am înţeles în câteva clipe mai mult decât tot ce am învăţat în atâţia ani de zile. Dar în inimă mi s-a aprins un dor ce mă arde ca un foc de a suferi cu El, de a mă stinge pe mine de dragostea Lui şi de neasemuita-i Cruce. Dar mărturie şi eu, nevrednicul, pentru cuvântul: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor!” (Matei 28, 20)”.

Fusese întâlnirea sa cu Iisus Hristos, care la 28 iunie 1940 se afla în Chişinău, martor la durerea noastră, în acea zi El fiind cu cei deznădăjduiţi, cu cei alungaţi din casele lor, cu cei îndureraţi, cu cei despărţiţi de părinţi, fraţi şi surori şi de vatra moşilor şi strămoşilor lor.

Părintele Arsenie s-a referit de mai multe ori în scrierile sale la acea întâlnire de la Chişinău cu Mântuitorul.
De atunci au trecut 77 de ani.

Dar rănile acelei zile încă nu s-au cicatrizat. Lacrimile ei încă nu s-au uscat. Peste bocetele acelor refugiaţi avea să se suprapună în curând bocetele celor deportaţi cu miile către Siberia şi Kazahstan, ale celor trimişi drept carne de tun pe linia întâi a unui război care nu era al lor, ale celora care, ca să nu moară de foame, precum celelalte 300.000 de persoane, care au murit plecau cu trenurile în căutarea de pâine pentru copiii şi familiile lor din aceeaşi gară.
Ar fi firesc ca astăzi pe zidul gării, cel de lângă care urmărise calvarul basarabenilor la 28 iunie 1940 şi, poate, şi mai apoi, să fie fixat un basorelief al Mântuitorului cu notiţa pe care o păstrase în caietele sale părintele Arsenie Boca.
Mărturie că Iisus a fost martor la drama Basarabiei de la 28 iunie 1940, care, din păcate, continuă, perpetuată şi de fiii şi nepoţii celora care au fost să sufere atunci...

Nicolae DABIJA


Articole Asemănătoare
5183

„Dacă diavolul te-o pus să mă tulburi, să mori!”

Părintele Arsenie mergea la mănăstire la Vladimireşti şi mărturisea maicile, acolo. Şi îmi spuneau maicile din Gura Râului cum le mai predica! După ce făceau vecernia, le mai vorbea celor care erau acolo. Şi, dacă era ceva de spus să audă şi maicile, le lăsa în biserică, iar dacă nu, le trimitea afară. Şi-mi ziceau […]

Articole postate de același autor
1998

Rețeta fericirii

Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi bucurându-se cu nădejdea la fericirea viitoare, făgăduită tuturor celor care caută dreptatea şi se luptă ca să se păstreze cât mai […]