Ne apropiem de sărbătoarea Floriilor, zi prin care încheiem postul de 40 de zile, urmând a intra în Săptămâna Patimilor, premergătoare Învierii Domnului.
Deși toată lumea de bună credință e plină de bucurie şi vine cu stâlpări la biserică exclamând „Osana! Bine este cuvântat…”, puțini sunt cei care conștientizează realitatea că Hristos, intrând călare în Ierusalim pe un asin, nu pe un cal, cum i s-ar fi cuvenit unui împărat, se smerește de dragul omenirii. Intră umil în cetatea Ierusalimului, arătându-ne că este un altfel de Împărat, unul care aduce umanității smerenia, răbdarea, blândețea, dragostea. „Nu forța, ci iubirea va caracteriza relațiile în acea Împărăție. Membrii ei vor fi nevinovați asemenea copiilor”, mărturisește Părintele Dumitru Staniloae.
Omului de astăzi, care nu a învățat ce fel de „mâncare” este smerenia și cu ce se „mănâncă” și căruia i se insuflă în fiecare clipă că egoismul şi orgoliul sunt trăsăturile obligatorii ale unui om respectabil, îi este greu să înțeleagă îndemnul Sf. Antonie cel Mare: „Iubește smerenia; Ea îţi va acoperi toate păcatele tale”, cu atât mai dificil îi este să-l urmeze.
Dar, dacă vrem să dobândim adevăratul chip creştinesc, urmează să ne asemănăm lui Hristos, care, chiar fiind aclamat de mulțime, a intrat umil în Ierusalim și chipul i-a rămas smerit până în zilele noastre.
„La Judecată, Hristos va căuta să vadă cât regăseşte din El în sufletul nostru”, zice părintele Constantin Necula. Urmează să ne raportăm în toate la Hristos, care este exemplul suprem de smerenie. El îşi revarsă dragostea Sa pentru fiecare dintre noi, cei care îi facem loc în inima noastră. Prin aceasta înţelegem că iubirea şi smerenia ar trebui să fie într-o firească osmoză.
„Pe când mândria este moartea virtuţilor şi viaţa păcatelor, smerenia este moartea păcatelor şi viaţa virtuţilor”, ne învaţă Sf. Ioan Gură de Aur. Și tot el spune, ca o replică celor care cred că smerenia îi înjosește: „Nimic nu ne poate așa înălța, nici face așa de cinstiți și mari, ca fapta bună a smereniei.” Creștinul smerit îl primeşte pe Sf. Duh în viaţa lui, doar cel smerit şi cu dragoste jertfelnică urcă spre Dumnezeu.
Îndreptându-ne cu rămurele verzi spre sfântul locaş, trebuie să înţelegem că Hristos ne vrea sufletele înmugurite cu gânduri și fapte bune, cu dragoste împărtășită celor din jur.
„Trebuie să aveţi suflet puternic, zicea Sf. Nicolae Velimirovici, capabil de trei lucruri: să rabde, să iubească viaţa şi să se jertfească”. Credem că Hristos asta vrea şi aşteaptă de la fiecare dintre noi, să fim cu suflet învrednicit alături de El în drum spre Golgota.
Preot Octavian MOȘIN
