Hramul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Colonița, mun. Chișinău

2277

 „Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1,48) 

În ziua de 21 septembrie 2017, când întreaga creștinătate drept-măritoare prăznuiește acest moment ziditor de suflet din viața Maicii Domnului, și anume Nașterea ei, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din s. Colonița, mun. Chișinău, și-a serbat hramul.

Cu acest binecuvântat prilej, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Prot. Mitr. Zosima Toia, Protopopul Sectorului III, Chișinău, înconjurat de un sobor preoțesc, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală.

Alături de Părintele Protopop au coliturghisit și Prot. Mitr. Iurie Zagnat, Protopopul Sectorului IV, Chișinău, Prot. Mitr. Victor Tofan, Parohul Bisericii, Prot. Mitr. Vladimir Plămădeală, Parohul Bisericii „Minunea Arh. Mihail”, din s. Budești, mun. Chișinău și Prot. Mitr. Rodion Vrâncean, Parohul Bisericii „Cuv. Parascheva” din s. Togatin, mun. Chișinău.

La acest moment de mare sărbătoare a creştinătăţii ortodoxe și deosebit pentru credincioșii din Colonița, au fost prezenţi numeroși enoriași de toate vârstele, printre care și Primarul localității, Dna Angela Zaporojan, care au venit să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie închinată sărbătorii Hramului Sfintei Biserici și a localității, preamărind-o pe Ocrotitoarea întregii creștinătăți, cu mare pietate și evlavie deosebită.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, soborul preoțesc a săvârșit tradiționalul Te-Deum praznical, după care Prot. Mitr. Zosima Toia a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat rolul de ocrotitoare al Maicii Domnului și mult stăruitoare rugătoare pentru toți la Bunul Dumnezeu: „Maica Domnului, cea care este considerată mai sfântă decât toți sfinții… mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toată făptura, ocrotește întreaga creștinătate și înnoiește viața noastră duhovnicească cu sfântul ei omofor, care este acoperământul lumii cel mai lat decât norul. Ea este în același timp și cea mai apropiată ca Maică a tuturor, de Fiul Său și de noi, lucru pe care-l cântăm în sfintele biserici: mărirea celor cerești și nădejdea pământenilor…. nădejdea și folositoarea tuturor celor ce aleargă la ea și cer ajutorul ei cel sfânt.”

Totodată, Părintele Protopop a amintit și de faptul că ziua de astăzi închinată Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „ne angajează ca noi să aprofundăm și să percepem voința soteriologică și lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu-Tatăl. Chipul rugător al Maicii Sfinte în fața Fiului Său Cel iubit ne descoperă curajul atât de necesar în sufletele noastre pentru a ne apropia cu mai multă încredere de Mântuitorul Hristos, de a fi mereu fiii Învierii (Luca 20,36), casnici ai lui Dumnezeu (Efeseni 2,19) și oaspeții Mirelui (Ioan 3,29)”.

În încheiere, Părintele Paroh Victor a mulțumit preoților slujitori, autorităților locale prezente la slujbă, ctitorilor și oaspeților de seamă, Grupului coral „Gnosis” din Chișinău  pentru cântările înălțătoare cu care au împodobit sărbătoarea, precum și tuturor credincioșilor, care au arătat dragoste față de Maica Domnului și față de locașul ei, venind astăzi într-un număr foarte mare să o cinstească pe cea care este mijlocitoarea noastră în fața Prea Sfintei Treimi.

Pentru meritele deosebite marcate la chivernisirea Bisericii și a Parohiei și pentru activitate sârguincioasă spre binele Bisericii și a credinței ortodoxe, din partea Întâistătătorului BOM, Prot. Mitr. Iurie Zagnat, Protopopul Sectorului IV, Chișinău, i-a înmânat Părintelui Paroh Victor Tofan o diplomă arhierească.

După serviciul divin de la Biserică, soborul preoțesc  a oficiat Rânduiala de sfințire a noii răstigniri din localitate și a fântânii din preajmă, ctitorite de către Familia domnilor Vasile și Viorica Graur.

Sărbătoarea Hramului s-a încheiat cu o masă a dragostei și a bucuriei frățești oferită de către ctitori, în cinstea măreției Praznicului de astăzi.

 

A consemnat, Serghei Crudu, teolog

 

 

 


Articole postate de același autor
7297

11 produse care-ți ucid inteligența. Încet și sigur…

Exista trei categorii de oameni. Primii se gandesc prea putin la acest aspect si cara in propriul “ghiozdan” ceea ce au la indemana, satisfacandu-si ori pofta, ori potolindu-si foamea. Nu le pasa de aspect, nici de repercusiunile negative asupra propriului organism. Apoi, mai sunt cei care au o grija permanenta fata de alimentatie, dar care […]