Hram şi zi de mare sărbătoare la Casa de Copii „Preafericitul Iosif” din municipiul Chișinău

2583

Sîmbătă, 30 septembrie 2017, la 22 de ani de activitate a Casei de Copii “Preafericitul Iosif” din municipiul Chişinău, şi tot odată prăznuirea Hramului bisericii “Sf, Mţ. Vera Nadejda Liubovi şi mama lor Sofia” din incinta orfelinatului, directorul acestei instituţii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

    Alături de Ierarh, la slujba praznicală a participat Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, clericul bisericii, Protoiereul Igor BARCARU şi un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile la strană au fost oferite de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, dirijat de Dna Iozefina VIZITIU (Gajim).

       După citirea pericopei evanghelice Chiriarhul, rostit   un cuvînt de învăţătură din viaţa Sfintelor Muceniţe Vera Ndejda Liubovi şi mama lor Sofia: “Aşa de înţelepţeşte şi-a sfîrşit Sofia alergarea sa aducînd Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătăţite fiice ale sale, Pistis, Elpida şi Agapi! O, sfîntă şi dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mîntuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai născut nişte fiice ca acestea care Mîntuitorului s-au făcut mirese si pentru dînsul pătimind, cu dînsul acum împărăţesc şi se proslăvesc! Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite şi amare chinuri şi la morţile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dînsele ca pe o maică, ci cu atît mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mîngîindu-te, şi singură le-ai învăţat pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci să-şi verse fără de cruţare sîngele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer, cu sfintele tale fiice! Înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem roadele virtuţilor credinţei, nădejdei şi dragostei şi să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei şi de viaţă făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin.”.

    După rugăciunea Tatăl nostru… cei care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La final Preasfinţia Sa, însoţit de soborul de preoţi şi diaconi au oficiat un Te Deum de sănătate pentru omagiatele zilei acesteia, tuturor celor ce poartă numele în cinstea “Sf, Mţ. Vera Nadejda Liubovi şi mama lor Sofia”.

     Cei prezenţi au mulţumit Preasfinţiei Sale, pentru grija părintească ce o are faţă de copiii acestui orfelinat urându-i şi în continuare răbdare, voinţă şi putere de la Dumnezeu iar copiii al căror tată le-a fost Preasfinţitul PETRU, şi casă le-a fost orfelinatul „Preafericitul Iosif” printre primii de la înființarea instituției care s-au educat şi crescut aici şi deja ei însăşi au copii, au venit să-l felicite pe cel ce le-a oferit căldura părintească din Copilărie şi pînă în prezent, oferindui buchete de flori şi îmbrăţişări.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
2990

Hramul Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Lărguța, r. Cantemir

La 8/21 noiembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri, zi în care mai multe biserici și localități din țara noastră își serbează hramul. Între acestea se află și tânăra biserică înălțată în cinstea „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din s. […]

Articole postate de același autor
2452

Pentru primă dată în 800 de ani, la Oxford, Creștinismul nu mai este studiat obligatoriu

Studenții teologi de la Oxford nu vor mai fi obligati sa studieze Creștinismul in cadrul cursurilor, pentru prima dată în 800 de ani, in urma unor plangeri din partea acestora pentru “lipsa de diversitate”, conform unui raport al The Telegraph. Modificările ar fi fost rod al schimbărilor în credințele religioase și cultură, din societatea britanică. […]