Haideţi să‑i facem loc să‑L vadă pe Dumnezeu!

3537

Când apare unul cu părul verde, cu inel în nas, cu pantalonii sfâşiaţi şi cu buricul expus în ciuda gerului de minus douăsprezece grade, vă rog, rugaţi‑vă pentru el, priviţi‑l cu duioşie, gândiţi‑vă la nevoile lui, că are nevoie de Dumnezeu! Şi haideţi să‑i facem loc să‑L vadă pe Dumnezeu!

Că dacă‑i atrag atenţia asupra mea, n‑are ce vedea, maică! N‑ai ce vedea. Dacă ochiul tău nu este curăţit, nu vei vedea decât partea rea … poţi să vezi şi un sfânt, un ochi murdar vede tot lucruri murdare. Şi atunci avem nevoie de modele de oameni care să‑L primească pe Hristos în biserică.

Tânărul nu poate. Dar poate părintele. Pot zece credincioşi din biserică şi pot şapte babe din cele nouă prezente. Ei, aceste persoane care s‑au împărtăşit şi‑L primesc pe Dumnezeu ca model al vieţii se modifică pe ele şi devin modele vii în lume. Şi‑n felul acesta se împânzeşte modelul. Şi atunci tânărul când intră, va fi atent la nevoia lui. Are nevoie de iubire, are nevoie de pace, are nevoie de Dumnezeu şi a auzit de la cineva că acolo e Dumnezeu.

Că dacă n‑a auzit, nu va căuta. Şi apoi, auzind de la cineva să nu se lase speriat nici de câinii comunitari din curtea bisericii, nici de babele de la uşă, nici de doamna de la lumânări, ci să treacă pe acolo şi să zică: „Doamne, unde eşti Tu acum? Vreau să Te cunosc şi să devii modelul meu. Vreau să Te cunosc şi să mă înveţi să fiu fericit.” Aţi văzut că era să fac o greşeală grosolană: „… să mă faci fericit” – aici este iar o nenorocire. Copiii noştri sunt crescuţi cu mentalitatea aceasta, că cineva le dă şi cineva le face. Dacă nu le dă, ei n‑au şi sunt nefericiţi.

Cu Hristos te întâlnești, mai întâi, în iad, Ed. Lumea Credinței 2013, p.99


Articole Asemănătoare
5732

Calea Babelor

Sarcasm pe Facebook: „Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă!” Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o […]

    Articole postate de același autor
    3348

    Iubirea de arginți este pact cu diavolul?

      Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți. Pe toți îi urăște, și pe săraci și pe bogați; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, și pe bogați de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu știe ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări […]