Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

7134

Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?

– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.

– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament...

– Şi am spus că acesta este un gând slab?

– Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.

– Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus: „Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească”. „Ce înseamnă sănătate duhovnicească?”, mă întreabă. „Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om, am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele, şi de virtuţile mele.” Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă des­pre unul mare.

– Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?

– Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Altceva este când nu-l duce capul. Atunci când cine­va nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhovnicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.

– Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?

– Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut şi tu (acea neorânduială). Aceasta este mai bine.

– Dar atunci când îmi dau pricini alţii?

– Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.

– Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcut-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?

– Eşti sigură că, într-adevăr, a făcut-o acea soră?

– Nu, dar pentru că şi altădată a făcut ceva asemănător...

– Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti sigură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.

– Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?

– Tu eşti stareţă? Stareţa poartă răspunderea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi, însă, de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Încă nu ați învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă în minte un gând bun. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se comporte bine faţă de tine.

Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar. Atunci au simţit pentru el şi mai multă evlavie. În cele din urmă, s-a mântuit şi el, dar şi cei împreună cu el. [Printre istorisirile despre monahii primelor veacuri se află și următoarea întâmplare: un căpitan de tâlhari s-a preschim­bat în monah şi a cerut găzduire peste noapte la o mănăstire de călugăriţe, ca să o poată prăda. Stareţa şi toate călugăriţele l-au primit cu deosebit respect, ca pe un avvă mare. S-au adunat toa­te călugăriţele să ia binecuvântare de la el, i-au spălat picioarele și au luat apoi apa aceea pentru binecuvântare. O soră paralizată s-a vindecat spălându-se cu credinţă cu acea apă şi, spre uimirea tuturor, s-a dus şi aceea să ia binecuvântare de la acela. Văzând minunea, căpitanul de tâlhari s-a schimbat lăuntric, s-a pocăit, a aruncat sabia ce-o avea ascunsă sub rasă şi după puţin timp, atât el, cât şi cei împreună cu el, s-au făcut monahi şi au trăit cu multă asprime în viaţa monahală.]

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 23-26


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
4541

Cine îi iubește pe călugări?

Cine îi iubește pe călugări? Cine îi apreciază cu adevărat? Cei care ascultă cuvântul lor și le urmează fapta bună. Adică, teoretic, toată lumea. Doar că de la teorie și până la practică este cale lungă. Este ușor să admiri în scriitură viețile sfinților. Este ușor să spui “mare om Sfântul Maxim“. Dar dacă ar […]

Articole postate de același autor
1998

Pastorală la Învierea Domnului a Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel ce a înviat din morți, iar de la noi, arhierești binecuvântări, dimpreună cu străvechiul salut:   Hristos a Înviat!   „Pe noi, cei care eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos” (Efeseni 2, 5). Este sfânta noapte de Paște, când Hristos a înviat din morţi cu […]