Gala Tineretului Ortodox, la cea de-a doua ediţie

1749

„Osteneala tinereții este odihna bătrâneții” (Sf. Isaac Sirul)

Circa 600 de preoți, pedagogi și tineri au participat duminică, 11 februarie, la cea de-a II-a ediție a Galei Tineretului Ortodox, desfășurată cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Evenimentul a debutat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, dimpreună cu un impunător sobor de preoți și diaconi, la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova.

În succesiunea de activități ale zilei a urmat o agapă creștină, apoi tinerii au avut ocazia de a vizita mai multe muzee din capitală.

Partea festivă a Galei Tineretului Ortodox s-a desfășurat  în Sala cu Orgă. 

În discursul rostit în debutul evenimentului,  Preasfinţitul Ioan, a menționat că: "Dumnezeu nu uită de voi tinerii, fiincă vă iubește cel mai mult pe voi și vă dă har peste har. Voi, tinerii, aveți o misiune nobilă, în special cei atașați de Biserică, trebuie să învățați să trăiți împreună cu Hristos. Cel care Îl vede mereu pe Dumnezeu înaintea sa, nu se va lăsa amăgit, va ști să facă alegerile corecte. Iar trăind cu Hristos nu veți mai putea alege altceva decât binele, decăt dăruirea și dragostea. Toate acestea vor face să ardă dragostea lui Hristos în inimile voastre.  Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. (I Ioan 4, 19)."

În continuare cuvântul i s-a oferit dnei Monica Babuc, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, care a salutat organizarea unor astfel de evenimente, specificând că valorile, modelele care sunt transmise de către Biserică tinerilor, sunt un sprijin, o pavază pentru generația în creștere. Anume astfel îi învățăm să fie mai buni, să cunoască adevărata dragoste și dăruire. De felul în care ne creștem tinerii noştri astăzi, depinde viitorul poporului nostru pentru ani şi ani înainte.

Tinerii sunt florile țării noastre. Dacă florile nu vor crește frumos, nici nu vor rodi. De asta ne-au convins și acei tineri care au evoluat în cadrul concertului prezentat. 

Astfel, cei prezenți au avut ocazia să se bucure de formațiile etnofolclorice ”Crenguță de iederă” de la Universitatea de Stat din Moldova, conducător artistic Maria Iliuț și ”Plăieșii”, condus de către maestrul Nicolae Gribincea.

Au evoluat Doina Sulac, Monica Pîrlici, Maria Cazarinov, Sandu Botnaru, membrii  Cercului ,,Tradiții și obiceiuri religioase”, L.T. ,,M. Costin”, or. Florești, grupul coral ”Gnosis”, conducător Serghei Crudu, tinerii din cadrul cercului de creație a LT ”Boris Dînga”, or. Criuleni, cercul de retorică și Voluntariat din cadrul Liceului Costești, raionul Ialoveni, elevii Liceul Teoretic ”Ion Luca Caragiale”, Orhei, și ale liceilor din or. Drochia care au prezentat un recital de cântece şi poezii.

Un mini spectacol a fost prezentat de  Teatrul poetic ”Comoara” a LT ”Meșterul Manole”, Sălcuța, Căușeni. 

Pentru Gala Tineretului Ortodox au fost pregătite menţiuni pentru cele mai active instituţii şi persoane din sânul Bisericii, care se jertfesc pe acest tărâm al creşterii şi educării tinerelor vlăstare ortodoxe.

De distincții mitropolitane s-au invrednicit următorii premianţi:

Ordinul ”Cuv. Parascheva”: Dna Liuba Pleșca, directorul liceului ”Meșterul Manole”, s. Sălcuța, Căușeni

Medalii ”25 de ani ÎPS Vladimir”:

Preoteasa Rodica Vrîncean, parohia Tohatin, mun. Chișinău

Dna Alexandra Cojuhari, responsabilă de Biblioteca de Carte Religioasă, USM

Preot Vasile Platon, profesor de Religie, tată a 8 copii, UTA Găgăuzia

Andrei Golovatîi, student la teologie, ipodiacon

Galina Pascal-Oleinic, director LT Grătiești, Chișinău

Viorica Tiulenev, pedagog, parohia Tohatin, Chișinău

Nadejda Usatâi, AO ”Moldova pentru viață” 

Medalia ”Sf. Ștefan cel Mare”: Anatolie Stefanov, teolog, parohia Ruseștii Noi, Ialoveni

De diplome de excelenţă s-au invrednicit premianţi:

Categoria „PERFORMANŢE LA ORA DE RELIGIE”

1.Liceului Teoretic „Meşterul Manole”, satul Sălcuţa, raionul Căuşeni

2.Liceului Teoretic „Miron Costin” – Florești

3.Liceului Teoretic „Boris Dînga” – Criuleni Liceului Teoretic Costeşti – Ialoveni

4.Liceului Teoretic „I.L. Caragiale” –  Orhei

Categoria „PROFESORUL DE RELIGIE”

1.Preotului Aviv ŢÂMBALIUC

2.Preotului Constantin RÎCIU

Categoria „CÂNTARE DUHOVNICEASCĂ”

  1. Grupului coral GNOSIS

Categoria „RECITAL DE POEZIE”

  1. Drei Monica PÎRLICI

Categoria „MISIONARUL ANULUI”

  1. Preotului Iulian RAŢĂ

Categoria „VOLUNTARII ANULUI”

  1. Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”

Pentru toţi cei implicaţi în organizarea Galei Tineretului Ortodox, dar şi pentru cei prezenţi, acest eveniment a reprezentat un prilej în plus pentru a înţelege faptul că Biserica se prelungeşte dincolo de zidurile ei şi că frumuseţea pe care începem să o cunoaştem în interiorul bisericii se cere să fie continuată în viaţa de zi cu zi.

Gala Tineretului Ortodox este un eveniment anual organizat de către Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret și alte sectoare sinodale, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și participarea nemijlocită a PS Episcop Ioan, prin intermediul căruia organizatorii își propun să-i susțină pe tineri în plan personal și social și să-i implice activ în evenimente desfășurate cu și pentru tineri.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret

Această prezentare necesită JavaScript.

 


Articole postate de același autor
1915

Exorcizarea sau alungarea demonilor este o practică tulburătoare şi foarte primejdioasă

  Exorcizarea sau alungarea demonilor este o practică tulburătoare şi foarte primejdioasă. Ca să te convingi de asta, este de ajuns să nimereşti o dată la o astfel de slujbă. Totuşi, când vorbesc de toate acestea, mă refer la o exorcizare adevărată. Pentru că la astfel de exocizări, fără îndoială, nu rareori se întâlnesc oameni […]