Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, cre­dinţă pe pământ?

7033

De bună seamă, la început credinţa noastră nu are ma­turitatea necesară, ea trebuie să crească şi să sporească înlăuntrul nostru. Această credinţă de început este însă de mare însemnătate, fiindcă întoarce întreaga fiinţă a omului spre Făcătorul său şi îi îndreaptă duhul către Dumnezeul cel veşnic. Urmează apoi treapta de mijloc a credinţei, în care omul nădăjduieşte în Dumnezeu chiar şi atunci când totul pare lipsit de orice nădejde. Cu timpul, credinţa spo­reşte şi se întăreşte tot mai mult, până ce atinge măsura de­săvârşită a credinţei sfinţilor, când aşezarea sufletului nu mai poate fi clătinată de nimic şi omul începe să trăiască din cercare cuvintele Apostolului:

„Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci şi să pătimiţi pentru El.“

Credinţa noastră nu este însă numai un fapt lăuntric, ci oglindeşte întotdeauna vremurile în care trăim ca şi creştini. Părinţii veacului al patrulea – perioadă de mare insuflare şi înflorire duhovnicească a Bisericii – au arătat în repetate rân­duri că în vremurile din urmă creştinii nu vor mai putea purta asprimea nevoinţei ascetice, nici săvârşi faptele dum­nezeieşti ale părinţilor din vechime. Ei au adăugat însă că cei ce vor izbuti numai să păstreze credinţa vor primi mai multă slavă în ceruri decât părinţii care făceau minuni şi înviau pe cei morţi. Aşadar, privilegiul epocii noastre este acela de a păstra plinătatea credinţei, iar aceasta presupune o măsură a harului mai mare chiar decât aceea a părinţilor care înviau morţii. Acelaşi lucru îl exprimă şi cuvintele Domnului:

„Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, cre­dinţă pe pământ?“

Cu adevărat, mare şi minunat lucru va fi dacă oamenii vor izbuti să păstreze credinţa până la a Doua Venire a lui Hristos! Neîndoielnic, Dumnezeu ne va judeca ţinând seama de generaţia noastră, de vremurile în care trăim. Părintele Sofronie spunea că fiecare om este o mică frunză în uriaşul copac al omenirii, iar viaţa lui nu poate fi despărţită de viaţa semenilor săi. Prin urmare, dacă vremea noastră se caracterizează prin căderea de la credinţa Părin­ţilor noştri, atunci faptul că reuşim să păstrăm această credinţă, în ciuda apostaziei generale care ne înconjoară, este un lucru de mare cinste înaintea lui Dumnezeu.

Trebuie însă să fim hotărâţi: fie trăim potrivit credinţei noastre, fie murim. Cartea Apocalipsei ne reaminteşte că nu ne este îngăduit a ne amăgi cu falsa siguranţă oferită de aşa-zisa „stare de mijloc” – a nu fi nici rece, nici fierbinte. In zilele noastre asistăm la o creştere dinamică a răului care ne înghite pe toţi în valul mereu crescând al fărădelegii. Ca şi creştini, se cuvine însă să ne angajăm într-o altă creştere dinamică, o mişcare în direcţie opusă, menită să ne apropie, iar nu să ne îndepărteze de Dumnezeu, astfel încât până şi răul să ne fie un imbold spre săvârşirea binelui. Având darul deosebirii şi cunoscând taina căii mântuirii pentru fiecare persoană în parte, Părintele Sofronie ştia cum să-i ajute pe Cei care îi cereau sfatul în necazuri şi în suferinţe. El era încredinţat că până şi cele mai tragice împrejurări ne pot aduce folos duhovnicesc, însă răspunderea pentru calea pe care o alegem este în întregime a noastră: fie ne complăcem într-o stare de lâncezeală duhovnicească, fie ne angajăm în creşterea dinamică a vieţii în Dumnezeu.

Urmările duhovniceşti ale acestei alegeri sunt descrise in Cartea Apocalipsei:

„Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, sa facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească incă”.

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5), Cele trei perioade ale vârstei duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, 2015


Articole Asemănătoare
3968

Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă

De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeiești, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuv. XXVIII:11, p. 406). Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem […]

Articole postate de același autor
1113

Prezență arhierească la ospățul euharistic din „Duminica lui Zaheu vameșul” la Mănăstirea Curchi

În „Duminica lui Zaheu vameșul” PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” a mănăstirii Curchi.  În această duminică închinată mărturisirii de credinţă făcută de vameşul Zaheu, credincioşii s-au adunat în comuniune euharistică și de rugăciune la Sfânta Mănăstire Curchi. La […]