Finalul Concursului Personalități creștine: virtuți și sfințenie, ediţia a II-a 2017

1798

La 26 mai 2016, la ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, sub președinția Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, a fost adoptată decizia de a declara anul 2017 în cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova Anul omagial al Scriitorilor şi Compozitorilor creştin-ortodocşi.

În acest context, pe parcursul anului 2017, în cadrul eparhiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor duminicale, instituţiilor de învăţământ preuniversitar etc. se vor desfăşura activităţi tematice, astfel reliefând viaţa şi opera scriitorilor şi compozitorilor creştini autohtoni, inclusiv comemorarea a 100 de ani de la trecerea în eternitate a preotului, poetului Alexei Mateevici şi 75 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului Alexandru Cristea.

Compozitorii creştini stabilesc coordonatele spirituale prin creaţia lor, care developează importanţa dimensiunii religioase în diferite epoci în Moldova. Poezia creştin-ortodoxă la fel ţine de spiritualitatea poporului nostru. Avem creaţii cunoscute ce aparţin unor autori consacraţi, studiaţi în liceu sau în instituţiile de învăţământ superior. Dar există, neîndoielnic, şi poezii necunoscute publicului larg, atâta timp cât n-au văzut lumina tiparului, scrise de persoane de diferite vârste. Şi să nu uităm: „Poezia e înălţare spre Divinitate” (G. Papini).

Pentru a promova şi a dezvolta creativitatea – mai ales a tinerilor –, propunem atenţiei cititorului o culegere mică de încercări poetice aparţinând participanţilor la Concursul Personalități creștine: virtuți și sfințenie (2017). De asemenea, am inclus în culegere şi lucrări de la proba de desen Pământul – creaţia lui Dumnezeu.

Pe 18 mai 2017 s-a desfăşurat premierea câștigătorilor Concursului și  vernisajul expoziției Pământul – creaţia lui Dumnezeu, organizat în incinta Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chişinău.

Câştigătorii s-au clasat, după cum urmează:

PROBA „POEZIE CREŞTINĂ”

Clasele 2-4: I – Sîli Ilaria „Învierea lui Hristos”; II – Florea Nicoleta „Ţie, Doamne-ţi mulţumesc”, III – Bolozan Corina „Frate de simţi vreo durere”.

Clasele 5-7: I – Reabov Tatiana „Rugăciune”; II – Pîrgaru Gheorghe „O, Doamne, ce mare eşti”; III – Lungu Ion „Dumnezeu şi oamenii”.

Clasele 8-9: I – Boenciuc Irina „Sub flamura credinţei”; II – Bocancea Alina „Părinte al păcii şi iubirii”; III – Onica Maria „Crearea lumii”.

PROBA DE DESEN „PĂMÂNTUL – CREAŢIA LUI DUMNEZEU”

Clasele 2-4: I -„Paradis”, Tabac Camelia, clasa a III-a, LTPA Teodorovici, Chişinău; II -„Lumină”, Jeltova-Cebotari Taisia, clasa a II-a, LTPA „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”, Chişinău; III – Belova Daria, clasa a III-a, LT „K. Sibirski”, Chişinău.

Clasele 5-7: I – „Grădina raiului”, Ionaşcu Mihaela, clasa a VI-a, Gimnaziul Rădeni, Străşeni; II – Băţ Anastasia, clasa a VI-a, IPLT „Ginta Latină”, Chişinău; III – „Creaţia lui Dumnezeu”, Leahovici Iulia şi Ciorbă Alex, clasa a VI-a, LT „Al. Donici”, Orhei.

Clasele 8-9: I – Ciobanu Daniela, clasa a IX-a, LT M. Eminescu, Chişinău; II – Boenciuc Irina, clasa a IX-a, Gimnaziul Botnăreşti, Anenii Noi; III – „Cu noi e Dumnezeu”, Parpalac Marina, clasa a IX-a, LT M. Eminescu, Basarabeasca.

Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei


Articole postate de același autor
1167

Noua comunitate parohială „Întâmpinarea Domnului” din orașul Sângera și-a serbat hramul

În anul 2018, la inițiativa și cu străduința unui grup de credincioși din orașul Sângera, dar și a părintelui Daniel BURUIANĂ, în această localitate a fost constituită o nouă comunitate bisericească cu hramul „Întâmpinarea Domnului”. Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a acordat părintească binecuvântare în vederea edificării noului locaș de închinare, iar […]