Festivalul cântului pascal din Făleștii Noi

1923

Marți, 3 mai 2016, satul Făleștii Noi a găzduit festivalul raional al cântului pascal „Cânta-voi Dumnezeului meu”, ediţia a VI-a, organizat de către Secţia raională Cultură şi Turism în colaborare cu blagociniile 1 şi 2 din raionul Făleşti, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și Palatul de Cultură din Făleștii Noi. Debutul evenimentului a avut loc în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, prin rugăciunea de binecuvântare, săvârșită de blagocinul sectorului Fălești 2 – protoiereul Oleg Fistican și parohul bisericii – protoiereul Andrei Spătaru. Desfășurarea festivalului a avut loc în casa mare a satului, Casa de cultură din localitate. După evoluarea corurilor și aprecierea expozițiilor pascale, gazdele au mulțumit participanților pentru receptivitate oferindu-le diplome de participare și i-a invitat la masa de sărbătoare. ***

Conform regulamentului, Festivalul raional al cântecului pascal „Cânta-voi Dumnezeului meu”, este o sărbătoare a cântului bisericesc, pascal, o trecere în revistă a corurilor bisericeşti şi formaţiilor corale şi vocale de amatori, interprete ale muzicii sacre, ce nu are caracter de concurs şi prevede realizarea următoarelor obiective: - Revitalizarea interesului față de muzica bisericească, drept mijloc de înălţare a culturii spirituale; - Îmbunătăţirea activităţii corurilor bisericeşti, formaţiilor corale şi vocale de amatori, interprete ale muzicii sacre, întru perpetuarea culturii naţionale a poporului; - Perfecţionarea măiestriei interpretative a corurilor bisericeşti şi formaţiilor corale şi vocale de amatori, interprete ale muzicii sacre; - Desăvîrşirea nivelului de realizare a sărbătorilor tradiţionale religioase ale poporului; - Sensibilizarea fenomenului de sacralitate şi divinitate; - Încadrarea specialiştilor din domeniu, meşterilor şi creatorilor populari; - Schimbul de experienţă între collectivele participante la Festival; - Cultivarea şi dezvoltarea gustului estetic.

sursa http://ephbalti.md/


Articole Asemănătoare
1669

Festivalul de muzică corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a IX-a

În perioada 27-30 octombrie, Asociația Muzical – Corală din Moldova organizează Festivalul – Concurs Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a IX-a. Președintele Asociației Muzical Corale doamna Elena Marian a muncit mult pentru ca cele 20 colective muzicale din Moldova, Letonia, Macedonia, Slovacia, Polonia, Ucraina şi România să se simtă ca […]

Articole postate de același autor
7665

Pr. Arsenie Boca: dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de […]