Femeia, „un martor prost”?

4138

Dacă creștinismul ar fi vrut să reușească în Antichitate, nu ar fi trebuit să admită, vreodată, că femeile au fost primele care au descoperit mormântul gol și primele care l-au văzut pe Iisus Hristos după ce Acesta a înviat. Și nici nu ar fi trebuit să accepte că femeile se numărau printre principalii susținători ai lui Hristos și, de asemenea, că se numărau printre lideri, în grupul extins de ucenici.

În lumea antică, condiția femeii era degradantă. În Grecia Antică, de exemplu, femeile nu se puteau împărtăși din cultura intelectuală a bărbaților – rolul femeii se limita la a fi soție, când femeia făcea parte din aristocrație, și la a practica diverse arte, precum muzica și dansul. În aceste situații, care erau cazurile fericite, tatăl alegea soțul, iar soțul lua toate deciziile în numele femeii, care nu avea nici dreptul de comerț, și nici pe acela de a scrie un testament. Dar cea mai mare parte a populației nu era formată din oameni liberi, ci din sclavi. De aceea, cele mai multe tinere, care aparțineau păturii celei mai de jos, nu se puteau mărita, fiind condamnate la o viață de desfrâu. Femeia nu se bucura, astfel, în lumea antică, nici de drepturi, nici de libertate, nici de credibilitate, nici de onoare.

În tribunale, femeile erau privite drept martori proști, pe care nu te poți încrede. „Stereotipurile de gen“ nu erau deloc neobișnuite în lumea antică. Quintilian spune undeva că, atunci când e vorba de crimă, bărbații vor comite, de obicei, jafuri, în timp ce femeile vor comite, de obicei, omor prin otrăvire. Tribunalele grecești și romane excludeau, în general, dintre martori femeile, sclavii și copiii. În plus, femeile nu vorbeau în întruniri publice – se aștepta de la o femeie să vorbească doar prin intermediul bărbatului ei.Așadar, ar fi fost mult mai simplu, pentru primii creștini, să pună descoperirea mormântului gol pe seama unor discipoli-bărbați precum Petru sau Ioan, sau pe seama unui personaj influent și/sau bogat, precum Cleopa sau Nicodim. Faptul că nu au făcut-o arată, o dată în plus, autenticitatea mărturiilor evanghelice – în ciuda stigmatului, în ciuda prejudecății generalizate cu care știau că se confruntă, evangheliștii au preferat să spună adevărul, în loc să denatureze faptele.

Ca să pun lucrurile într-un context și mai larg, Socrate spunea că femeia trebuie să tacă în disputele intelectuale, ca „nu cumva să tulbure înțelepciunea bărbaților“. Însă evangheliștii ni-l descriu pe Hristos stând de vorbă cu femeia samariteancă și purtând o adevărată dispută intelectuală cu ea, la marginea unei fântâni. La evrei, unui învățător de lege nu îi era permis să stea de vorbă cu o femeie, nici dacă aceasta ar fi fost propria lui soră. Hristos îl învie pe fiul văduvei din Nain; o învie, de asemenea, pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum; o primește cu milă pe Maria Magdalena, o desfrânată notorie, la vremea respectivă; ia apărarea unei femei prinse în adulter, demascând fățărnicia fariseilor care o condamnau; primește numeroase femei în rândurile ucenicilor, precum mironosițele Marta și Maria. Ne putem imagina revolta fariseilor și a cărturarilor în fața acestor gesturi ale lui Hristos care nu doar că încălcau tradițiile – încălcau și ceea ce pentru ei reprezenta un cod al onoarei: nu porți dezbateri intelectuale cu femei și nu salvezi de la lapidare o femeie adulterină.

Prin răscumpărarea adusă de Hristos, femeia nu mai este, așadar, nici inferioara, nici sclava bărbatului, ci este egala lui în drepturi și în demnitate. Din sclave face surori; din servitoare – soții; din desfrânate notorii – învățăcele fidele care Îl urmează pe Mântuitorul pretutindeni, spunea cineva, comentând schimbarea uriașă de mentalitate pe care o aduce creștinismul cu privire la rolul, drepturile, libertatea și demnitatea femeii.

Fecioara Maria, care se bucură de o cinste și o venerație imense în grupul apostolilor, este chipul și idealul de sfințenie al femeii creștine; când cei care atacă creștinismul se plâng de „discriminarea femeii în creștinism”, uită să spună că, pentru creștini, deasupra tuturor tuturor sfinților, bărbați sau femei, și chiar deasupra tuturor cetelor îngerești stă o femeie – Fecioara Maria. Ea este un model al virtuților, al bunătății, curajului, blândeții, modestiei, curățeniei, credinței și devotamentului, și un model al maternității – inclusiv al celei spirituale, a dedicării pentru educarea copiilor, a îngrijirii bolnavilor, a bătrânilor și a orfanilor, a protejării celor slabi și a îmbărbătării celor care își pierd speranța.

Încă o serie de observații cu privire la rolul femeii astăzi, din secolul XXI, în afara lumii creștine

Când scriu acest text, în majoritatea curților de judecată de lege Sharia, mărturia unei femei are doar o jumătate din greutatea cuvântului unui bărbat: în acest fel, e nevoie de mărturia a două femei pentru echivalarea mărturiei unui bărbat.

În Arabia Saudită femeile trebuie să obțină permisiunea scrisă din partea celei mai apropiate rude de sex masculin ca să poată ieși din țară sau ca să se poată îmbarca pe mijloacele de transport în comun cu care să călătorească între diferitele părți ale regatului. Femeile din Arabia Saudită nu au voie nici să obțină permise de conducere.

Cele aproximativ zece milioane de femei din Pakistan rămân în afara registrelor de votanți pentru simplul motiv că nu li s-au făcut acte de identitate.

În Bahrain, unde legislația care reglementează problemele familiale nu este sistematizat, judecătorii au puterea absolută de a le nega femeilor custodia propriilor copii, pentru orice motiv.

În anul 2012, în Somalia, Amnesty International și presa locală au raportat că miliția islamistă a acuzat de adulter o fetiță de 13 ani, după ce aceasta le-a spus autorităților că trei bărbați o violaseră. A fost ucisă cu pietre de zeci de oameni, într-un stadion pe care se aflau o mie de persoane.

Ce ar deveni femeia fără creștinism? O vedem, pe de o parte, în afara lumii creștine, unde femeile sunt lipsite de drepturi elementare, de educație, de libertate și de demnitate. O vedem și în interiorul lumii creștine unde, sub influența unor mode și curente ideologice, și bărbații, și femeile pornesc pe căi confuze, spre o utopică egalitate absolută (neutralitate!) care neagă complementaritatea dintre sexe și care face din feminitate și din masculinitate, din fidelitatea reciprocă și din maternitate, din devotament și din altruism, din armonia dintre adevăr, frumos și bine concepte perimate și depășite. Rezultatele le vedem în hipersexualizarea femeilor și a copiilor, în tratarea femeii ca pe un pur obiect sexual, și nu doar în industria filmelor erotice, în numărul tot mai mare de familii destrămate și de copii care cresc cu un singur părinte, când nu ajung la orfelinat.

Să ne amintim, așadar, de demnitatea la care femeia a fost ridicată de creștinism – sau, dacă ne place, că Hristos a reașezat femeia în demnitatea care pe drept i se cuvenea acesteia. Și de atributele femeii purtătoare de mir – de femeie care dă viață și ocrotește viața, care oblojește, susține, muncește, inventează, e și soție și mamă, în sens tradițional, și modernă, în toate sensurile bune ale cuvântului.

de Cătălin Sturza, Facebook


Articole Asemănătoare
2469

Duminica Femeilor Mironosițe prăznuită la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM

A treia duminică după Paşti este dedicată femeilor mironosiţe care primele au primit vestea Învierii. În Biserica Ortodoxă Duminica Mironosiţelor este de asemenea și ziua dedicată în special cinstirii tuturor femeilor. Pentru creştini se doreşte evidenţierea valorii şi aprecierii femeii în general, în calitatea ei fie de soră, mamă, bunică, soţie, fiică ori prietenă. În […]

Articole postate de același autor
6778

Cum ne putem reîntoarce la Hristos?

Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui […]