Fără afecțiune, copiii noștri se nasc bolnavi

3227

De ce copiii noștri sînt atît de agitați? De ce se manifestă agresiv de la cea mai fragedă vîrstă? De ce nu ne ascultă și îi aflăm mereu revoltați, parcă neștiind ce vor cu adevărat? Deși au parte de o pregătire foarte bună în școală, participînd la numeroase activități extrașcolare și la cursuri care le asigură o performanță intelectuală peste media vîrstei, copiii noștri ajung totuși să fie nefericiți, suferinzi și stresați. De ce?

Desigur, nu există un singur motiv care să răspundă de configurația acestui tablou. Se poate identifica, însă, unul încuviințat atît de psihologi și medici, cît și de Părinții Bisericii: copiii vremurilor noastre, în tot mai multe cazuri, cad victimă celei mai răspîndite boli de astăzi: lipsa de afecțiune. Iar aceasta survine din păcate, încă din primii ani de viață ai copilului sau chiar din primele luni de zămislire.

Într-adevăr, psihologia modernă a constatat faptul că stările emoționale ale mamei din timpul sarcinii, influențează fundamental, embrionul, fătul și copilul.S-a descoperit că stresul cauzat de anumite evenimente, neînțelegerile dintre viitorii părinți, lipsa dragostei, a relației de comuniune, pot duce la disfuncții neurologice, la întîrzieri în dezvoltare,și chiar de viitoare tulburări comportamentale.Afectivitatea, constituie așadar, temelia întregii noastre existențe. Deși este doar un boț de carne, pruncul așteaptă un cuvînt bun, un bun-venit, o primire călduroasă din partea părinților. De fapt, cele două nivele de creștere- trupească și sufletească- se întrepătrund acum mai vizibil ca niciodată în viața omului.

Cunoaștem numeroase cazuri, cînd darul primit de la Dumnezeu pentru nașterea de prunci, este descoperirea acelui univers nou, care ne dă șansa unui început de viață. Copiii sînt uneori cei care ne învață să-L iubim pe Dumnezeu, lucrul cel mai important, căci prin El descoperim Izvorul dragostei celei vii și adevărate care ne umple viața.

Mulți cred, că cea mai mare grijă trebuie să o avem atunci cînd copilul este mare, însă din păcate, cu cît e mai tîrziu, cu atît sunt mai greu de corijat slăbiciunile pătrunse în firea copilului. Înainte de orice medicament, de orice teorie medicală și psihologică, copilul are nevoie de ceva foarte simplu și la îndemîna noastră: dragostea părinților. Acordîndu-i această dragoste, plină de credință și bună cuviință, părinții îi vor asigura viitorul moral al copiilor lor, ferindu-i pe cît se poate de stările de dezechilibru sufletesc care pot apărea pe întreg parcursul vieții acestora.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne învețe această dragoste, ca prin ea să creștem fii și fiice duhovnicești, plini de vrednicie, întăriți în credință și fapte bune.

sursa Presa Ortodoxa, nr.6 anul 2009, pg.41


Articole Asemănătoare
2042

Fiecare suflet să ştie că Dumnezeu este cu el

Neîncetata chemare a numelui lui Dumnezeu îl vindecă pe om de patimi. Când îl rostim, numele lui lisus e un medicament care tămăduieşte. El nu trebuie invocat numai când suntem bolnavi sau avem alte ispite. El nu se rosteşte numai cu buzele sau în gând, ci şi cu inima. Numele Lui e sfânt, preacurat, preadorit, […]

Articole postate de același autor
2838

Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, ucenicul cel iubit al lui Hristos

Sfantul Ioan, cum stiti, este apostolul iubit al Mantuitorului Hristos. Cel mai tanar dintre apostoli, cel mai curat, feciorelnicul Ioan, cel mai atasat de Mantuitorul Hristos de la inceput. Impreuna cu fratele sau Iacov, fiii lui Zebedeu, sunt printre primii patru apostoli: Simon-Petru si Andrei, Iacov si Ioan, sunt cei patru apostoli de la inceputul […]