Fă-mă, Doamne, să fiu mereu al Tău!

8573

Cât ești de bun, Doamne al meu, și cât ne ești de apropiat; atât de aproape încât putem vorbi oricând cu Tine, putem să ne mângâiem cu Tine, să respirăm și să ne înțelepțim prin Tine, să ne aflăm pacea, să dobândim prin Tine larg orizont sufletesc.

Învață-mă, Doamne, să Te iubesc cu simplitate, să-mi iubesc aproapele pentru a fi mereu cu Tine, să-mi găsesc mereu pacea în Tine! Dă-mi, Doamne, să nu cad în păcat cu prea nemernicul și prea hainul meu vrăjmaș – diavolul -, prin răutate, trufie, invidie, avariție, iubire de arginți, lăcomie, gânduri desfrânate, blasfemie, deznădejde, minciună, prin niciun alt păcat.

Fă-mă să fiu mereu al Tău!

Din Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sofia, București, 2005, p. 374


Articole postate de același autor
4803

Rugăciunea vindecă inima omului

Inima este locul unde se cultivă împărtășirea lui Dumnezeu cu omul, și acolo Duhul lui Dumnezeu Se descoperă, lucrează și Se roagă. Deschiderea inimii prin rugăciune vindecă persoana omului. Mintea omului se adună înlăuntru și se unește cu inima. Astfel, inima se lărgește spre a cuprinde toată plinătatea dragostei lui Hristos. Îmi place acest cuvânt: […]