Episcopul Ioan de Soroca: „Biserica este corabia mântuirii”

271

În duminica a IX-a după Pogorârea Duhului Sfânt, prima din Postul Adormirii Maicii Domnului, Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Duminică de duminică, arhiereul Sorocii bucură credincioșii cu o predică de suflet.

În duminica aceasta după ce a fost citită pericopa evanghelică a Umblării pe mare, PS Ioan a explicat că Biserica este corabia mântuirii și le-a vorbit sorocenilor despre necesitatea creștinului de a se afla în această corabie:

„Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica. Biserica este corabia mântuirii. În vuietul asurzitor al valurilor lumii, în grelele încercări prin care trecem cu toții, noi creştinii trebuie să rămânem în Biserică „întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei” (Col. 1, 23).

Hristos, Care umblă pe marea înfuriată a vieţii noastre, oferă balsamul izbăvitor, zicând: „Nu vă temeţi!”. Precum lui Petru i-a întins mâna şi l-a salvat din valuri, aşa Se interesează şi de noi şi ne împărtăşeşte o putere care ne scapă din orice dificultate şi ispită.

Să îndrăznim, să sperăm şi să luptăm, zicând cu psalmistul: „În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu” (Ps. 61, 7).”

La finalul Sfintei Liturghii, au primit Sfintele Taine mai mulți copii aflați în biserică, iar la final a fost anunțat programul slujirilor de la Catedrală pentru săptămâna viitoare, între care se numără și slujirea la Praznicul Împărătesc al Schimbării la Față a Domnului (luni 19 august a.c.).

sursa http://ioanmosnegutu.info

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
332

ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Vecernia Învierii

În seara Duminicii Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor preoțesc, a oficiat la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, Vecernia Învierii, numită în popor și „a doua Înviere”. Mitropolitul a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25: Și fiind seară, în ziua […]



Urmăriți-ne pe Facebook!