Episcopul Ioan al Sorocii: Să propăşim în cele duhovniceşti, ca astfel să răsară în noi lumina cre­dinţei

1418

În Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere) Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.

După pericopa evanghelică Vlădica Ioan a rostit cuvântul de învățătură, în care a vorbit despre grija pe care trebuie să o avem față de semenii noștri aflați în suferință, subliniind faptul că aceste persoane au nevoie de noi, de dragostea noastră care să-i mângâie și de ochii noștri care să-i călăuzească.

„Să propăşim în cele duhovniceşti, ca astfel să răsară în noi lumina cre­dinţei, a închinării şi a dragostei, pentru a face ca întunericul, orbirea sufle­tească, fariseismul, ura, pizma şi zavistia să piară, şi cu cinste să stăpînească : pacea, cugetul curat, mila, credincioşia şi viaţa fără de gîlceavă. Şi cu aceste gânduri sincere şi cuvioase să ne apropiem de Hristos şi să-I strigăm :

Doamne Iisuse Hristoase, cu preacurata Ta atingere, fă ca ochii noştri sufleteşti să se lumineze şi fii ai zilei arată-ne pe noi. Amin!”

Dupa încheierea Sfintei Liturghii, a avut loc un Te-Deum de mulțumire, după care enoriașii au fost binecuvântați de Preasfinția Sa și au mers în pace, împrospătați duhovnicește către casele lor.

sursa http://ioanmosnegutu.info

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
1116

Aduceţi-L pe Dumnezeu în viaţa voastră !

Încă din momentul întemeierii sale, Biserica a privit cu speranță către voi, tinerii, deoarece sunteți prezentul și mai ales viitorul nostru. În prima sa epistolă sobornicească, sfântul Apostol Ioan vi se adresează așa: „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean (…) […]

Articole postate de același autor
85

Activități pentru tineri la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM

Din această toamnă la biserica Universității de Stat din Moldova vor continua mai multe activități pentru tineri.  Astfel, celora care sunt dornici să fie inițiați în teologia ortodoxă, li se oferă posibilitatea de a-și consolida cunoștințele în acest domeniu, ascultând cursul de lecții consacrat Vechiului Testament, organizat în zilele de marți, începând cu ora 18.00. […]



Urmăriți-ne pe Facebook!