Episcopul Ioan al Sorocii a binecuvântat Caravana de Paști

1669

Biserica Ortodoxă din Moldova de comun cu Inspectoratul General al Poliției, reprezentanții Asociației TERRA VALAHIA, JTC, și alți oameni de bună credință, continuă să aducă lumina în casele și sufletele a peste 100 de familii social-vulnerabile.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în dimineața zilei de 4 aprilie, Preasfințitul Episcop Ioan al Sorocii a binecuvântat Caravana de Paști.

Organizatorii Caravanei și-au propus să facă mai frumoasă măcar o mică parte din viața unor oameni nevoiași. Cele trei entități sunt deja la cel de-al treilea maraton al carității.

Slujba de binecuvântare a avut loc în fața Inspectoratului General al Poliției, la care au participat Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe CAVCALIUC, protoiereul Vitalie ȘARAMET, reprezentanții Asociației Obștești „TERRA VALAHIA”, dar și ofițeri din cadrul IGP.

După oficierea unui Tedeum de binecuvântare la drum, PS Ioan a transmis participanților la Caravană mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir și a stropit cu apă sfințită mijloacele de transport.

Aducem sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit cu haine, produse alimentare, transport la aceasta campanie umanitară.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
1094

Seminariștii cu reușite înalte la învățătură au participat la o Tabără internațională în România

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și cu susținerea Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, elevii cu cele mai înalte reușite la învățătură ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ier. Gavriil” din Chișinău au participat gratuit la Tabăra internațională „Tradiție și Noutate”, care s-a desfășurat în perioada 15-21 septembrie 2019, organizată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. […]