Educați-vă copiii în dragoste… în dragoste de Dumnezeu

1659

 "Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi."

Sf. Vasile cel Mare

O zi obișnuită de duminică. Sfânta Liturghie la biserica ce, deja de câțiva ani, a devenit o parte importantă a vieții mele. Intru în biserică cu puțin timp înainte de începerea slujbei. Încerc să trec în liniște la locul meu obișnuit, fără să atrag atenția celor care din dragoste de Dumnezeu deja sunt în sfântul lăcaș și-și înalță gândurile către Creator.

După câteva clipe, în preajma mea se oprește o mamă cu un băiețel de vreo 10 ani.  În momentul următor părintele rostește: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...”. Tocmai în acest moment aud și glasul mamei: „Însemnează-te cu semnul crucii”. „Nu așa, nu ții minte cum te-am învățat?” – continuă mama cu un glas nemulțumit. Încerc să nu le acord atenție, o fi având dreptate această mamă și copilul trebuie învățat cum cu evlavie să se comporte în biserică….Liturghia continuă, iar când preotul iese cu Evanghelia, aud din nou șoapta insistentă a vecinei : „Doar ți-am spus că trebuie să îngenunchezi, nu vezi că toți stau în genunchi?”. Asemenea momente educative au urmat pe tot parcursul slujbei, copilul primind diverse indicații și la Crez, și la Tatăl nostru, și chiar când sărmanul și-a dorit să plece din biserică, maica sa l-a îndreptat mai către toate icoanele, pentru ca nu cumva să plece fără a se închina la vreuna dintre ele.

Veți crede că dau dovadă doar de judecată și nu iau în calcul că această mamă își dorește să crească un copil cu frică și cu dragoste de Dumnezeu… or fi în aceste rânduri și momente de judecată, doar că atunci când privirile ni s-au întâlnit, am observat în ochii acestui copil o tristețe adâncă, sau poate și o frică, dar nu acea frică care izvorăște din dragoste, din dragostea de a nu supăra, de a nu întrista, pe care, firesc,  trebuie să o aibă un copil față de părinți săi, ci din frica de a nu fi pedepsit sau impus la anumite lucruri și mai puțin plăcute.

Mulți dintre actualii părinți nu au obținut în anii propriei copilării o educație religioasă, nu au fost crescuți în biserică și nici nu L-au căutat pe Dumnezeu până când au devenit maturi. Însă când, puțin câte puțin, au început să se apropie de biserică și de Dumnezeu, din râvnă nechibzuită au încercat să-i „îmbisericească” și pe toți cei din jur. Și dacă cu cei maturi merge mai greu, căci nu fiecare poate fi convins, mai ales când „convertirile” se fac nu din dragoste, ci din constrângere, atunci copiii sunt nevoiți să accepte ceea ce li se impune.

Nu aș vrea să credeți că sunt împotriva unei educații religioase, doar că ea trebuie făcută cu multă dragoste și înțelepciune. Pentru că, de fapt, copiii sunt mult mai aproape de Dumnezeu decât credem noi, și noi doar trebuie să-i ajutăm să-L descopere pe Hristos în propria lor inimă. Desigur, copilul trebuie învățat și cu normele și comportamentul din biserică, trebuie învățat să se roage și să ceară ajutor și sprijin de la Dumnezeu, doar că toate acestea se sădesc în sufletul copilului cu multă răbdare și înțelepciune.

Unii părinţi îşi forţează copiii să înveţe numeroase rugăciuni, ca să-i asculte cu mândrie seara cum aceștia își fac pravila în fața icoanei. Dar o asemenea rugăciune nu vă lasă urme ziditoare în sufletul unui copil. Copiii ştiu şi iubesc rugăciunea, însă ei se pot concentra asupra ei doar câteva minute.  Astfel ei trebuie învăţaţi ca, în aceste minute, să se roage cu adevărat, să-şi deschidă inima lor curată către Dumnezeu, nu să repete mecanic nişte texte memorate din obligaţie.

Părintele Arsenie Papacioc relata că un copil, care era în braţele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieşit preotul îmbrăcat în veşminte din Altar: „Tată, uite un Doamne-Doamne viu!”, adică nu ca cei de pe fresca pereţilor bisericii. Pentru copii Dumnezeu este anume așa – Viu. Și noi trebuie să facem tot ce putem pentru ca Dumnezeu să rămână viu în suletele copiilor noștri.

Să nu credem că viața noastră creștină se reduce doar la „mersul la biserică”; cu atât mai mult în cazul copiilor noștri. Copiii sunt în stare să-L perceapă pe Dumnezeu pretutindeni, atât în lumea înconjurătoare, cât și în micile lor bucurii şi fericiri. Dar cel mai bine copiii îl vor percepe pe Dumnezeu în atmosfera de dragoste şi pace care-i înconjoară. Această dragoste trebuie neapărat să domine în jurul lor, dar mai ales în familie. Dacă pentru părinții copilului Hristos nu reprezintă doar un ritual și o obligaţie, ci este cel mai de preţ lucru, este esența vieții lor, atunci şi copiii îl vor primi pe Mântuitorul Hristos ca pe Izvorul păcii, bunătăţii şi dragostei.  

Mitropolitul Antonie de Suroj relata, în una din predicile sale, că, mergând la slujba privegherii, a intrat după un prieten şi a observat că copiii lui rămân acasă.  Vladâca a întrebat de ce nu a luat şi copiii cu el, iar prietenul i-a răspuns: „S-au comportat urât săptămâna aceasta şi consider că nu merită să meargă la Biserică”....

Iată așa ar trebui învăţaţi și copiii noștri: să primească participarea la slujbele bisericeşti drept un dar, o minunată sărbătoare. Anume aceasta va fi trăirea în biserică care va aduce roade.

Iar pentru ca lucrurile să se schimbe înspre bine, avem încă foarte mult de muncit, și nu atât cu referire la copiii noștri, cât, mai ales, cu referire la noi. Să nu încercăm să ne „sfințim” copiii cu de-a sila, ci să fim noi înșine un exemplu de trăire a credinței. Să învăţăm să fim creştini autentici împreună cu ei. Să nu acceptăm creştinismul ca pe ceva îngust, iar pe Dumnezeu să-l „închidem” doar în pereții bisericii. Căci doar atunci când Hristos va fi prezent mereu în viața noastră, vom reuși să și trăim cu și în Hristos. Să nu ne „îmbisericim” copiii doar prin laturile exterioare ale credinței, ci să facem loc dragostei adevărate în viețile noastre.

Dumnezeu este Dragoste, iar unde este Dragoste acolo este și Dumnezeu...

 

Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
4886

Cum putem să-l învăţăm pe cel de lângă noi să simtă legătura cu Dumnezeu?

Făcându-i poftă. Dacă cel de lângă noi vede că ne ducem la biserică şi când venim acasă trântim şi buşim şi spunem „Iar ai băut, dobitocule”, o să zică „Decât să ajung ca ea, mai bine nu mă duc deloc la biserică!”. Dacă vede cineva în tramvai o maică încruntată o să zică uite în […]

Articole postate de același autor
4473

Sfântul Ioan cel Desculț

Mulți locuitori ai Parisului nu-l puteau înţelege pe vladîca, îi smintea înfățișarea sa, dar şi faptul că el merge prin oraş desculţ.  Au existat şi plângeri în această privinţă către mitrolitul Anastasie. În una dintre aceste scrisori era cerut ca primatul să-l oblige pe vladîca loan să poarte pantofi.  Mitropolitul Anastasie a răspuns la această solicitare, […]