Dumnezeu nu ne lasă niciodată…

578

‒ Părinte, mulţi se neliniştesc. Ce va fi cu pro­blema aceasta, ce va fi cu cealaltă.

‒ Ascultă! Acum Dumnezeu chiar dacă ar vrea să ne lase, nu poate.

‒ La ce vă referiţi?

‒ Iată, atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi. Numai noi să avem puţină mărime de suflet. Dacă avem puţină mărime de suflet, nu vom pierde Raiul.

‒ Părinte, aţi spus că Bunul Dumnezeu nu ne va lăsa…

‒ Da, Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă­săm. Atunci când omul nu trăieşte duhovniceşte, nu i se cuvine ajutorul dumnezeiesc. Dar când trăieşte duhovniceşte şi este aproape de Dumnezeu, i se cuvine. Atunci, chiar dacă s-ar întâmpla ceva şi ar muri, el este pregătit pentru cealaltă viaţă, aşadar este în câştig atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă.

Ajutorul lui Dumnezeu nu poate fi împiedi­cat nici de oameni, nici de diavoli pentru a ajunge la noi. Nimic nu este greu, nici pentru Dumnezeu, nici pentru un Sfânt. Numai noi, prin puţina noas­tră credinţă, împiedicăm marile puteri dumneze­ieşti să se apropie şi să ne ajute. Şi deşi există o atât de mare putere lângă noi, fiindcă există înlăuntrul nostru elementul uman într-o mare măsură, noi nu îl putem înţelege pe cel dumnezeiesc, care depăşeş­te toate puterile omeneşti ale întregii lumi, pentru că puterile dumnezeieşti sunt atotputernice.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, București, 2011, p. 321-322


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
967

Patima vorbirii de rău

O altă patimă foarte primejdioasă, care se strecoară atât de uşor şi pare a se motiva mereu şi îşi face loc imediat între toţi este vorbirea de rău. Sunt convins că cei mai mulţi care îşi pierd sufletele, şi le pierd pentru această neînfrânare împătimită a limbii. Nu ştii să vindeci, dar ştii să deschizi, […]



Urmăriți-ne pe Facebook!