Dumnezeu nu-i cere omului imposibilul, ci inimă curată și sinceră

Dumnezeu nu-i cere omului imposibilul, ci inimă curată și sinceră

3881
  Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiitorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, mătănii şi altele de acest fel, pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine, nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri: – spovedanie curată şi împăcare cu toţi – smerenie a inimii, cu umilinţă – rugăciune de mulţumire, adică să se roage în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa smeresc inima omului: „Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi".

Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 274


Articole Asemănătoare
7153

Copiii care sunt avortați au suflet?

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel „lucruri ale întunericului”. Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta… Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti […]

Articole postate de același autor
8486

Părintele Justin Pârvu: Omul are mereu nevoie de sfat, de consultare, are nevoie de îndrumare. Nu se mântuiește singur

Dacă vrei să începi o viață nouă, te duci într-o mănăstire pentru că acolo este adevărata trăire și începutul unei cunoașteri de adâncime a interiorului tău. Îl ai pe aproapele acolo, Îl ai pe Domnul acolo, ai sfinții. Voia tâlhărească este cea individualistă, care nu este voia lui Dumnezeu și nici după Sf. Părinți, așa […]