Dumnezeu îi iubeşte pe acei care Îi slujesc în simplitatea inimii

2746

Să iubeşti pe Dumnezeu din toată virtutea ta, ca prin toate acţiunile tale să placi Aceluia. După cum cel legat prin căsătorie se străduieşte să placă soţiei, cu atât mai mult monahul trebuie, prin orice mijloace, să placă lui Hristos. „Cel ce păzeşte poruncile Lui (Hristos), rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” (Ioan II, 24). Dumnezeu nu vrea să fie iubit prin vorbe, ci prin inimă curată şi fapte bune.

Cine zice: „iubesc pe Dumnezeu”, dar nu păzeşte poruncile Lui, acela este mincinos. Un astfel de ins se înşală pe sine însuşi (...), fiindcă Dumnezeu nu este văzător al vorbelor, ci al inimii; El iubeşte pe acei care Îi slujesc în simplitatea inimii.

Dacă pe părinţii pământeşti îi iubim cu atâta dragoste, deşi au muncit puţin timp pentru noi, cu atât mai mult trebuie să-L iubim pe Tatăl Ceresc!

Din Sfântul Vasile cel MareÎnvățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 19


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3325

„Doamne, oare nu ţi-am cerut să mă izbăveşti de mânia aceasta?”

Filip era un om mânios, care se certa din nimic şi care avea puternice izbucniri de mânie, în schimbul cărora avea, desigur, de îndurat muştruluiala zdravănă a confraţilor săi. Într-o zi a simţit că nu mai putea continua astfel. Din relatarea vieţii lui nu aflăm dacă aceasta s-a datorat virtuţii lui sau faptului că nu-i […]

Articole postate de același autor
765

Slujbă în cinstea Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hârbovăţ, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Hârbovăţ, r-nul Călărași

În prima duminică după prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului când potrivit deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova la raportul PS PETRU, s-a hotărât prăznuirea Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăț și soborul Tuturor Sfinților care s-au proslăvit pe pământul Moldovei, în cetatea duhovnicească a Hârbovățului, s-a oficiat Liturghia Arhierească de către sfințitul Arhimandrit al mănăstirii acesteia, […]