Duminica Sf. Femei Mironosițe – zi de omagiere a femeilor creștine, sărbătoare de suflet în protopopiatul Rîșcani

1658

Sfintele Femei Mironosițe sunt cele care au fost alături de Iisus Hristos chiar cînd cei mai mulți dintre apostolii Săi au fugit. Sunt cele care ca răsplată pentru slujirea lor au aflat primele despre Înviere și primele care L-au vazut înviat pe Cel ce a biruit moartea și porțile iadului.

În Duminica a III-a dupa Paști cînd sărbătorim pe Sf. Femei Mironosițe, omagiem și pe toate femeile creștine. Omagiem pe cele care au primit de la Dumnezeu darul de a fi purtătoare de viață, ori ,,prin naștere de fii” (I Tim 2,15) iși vor primi și mîntuirea. Omagiem pe scumpele si gingașele noastre bunici, mame, soții, surori și prietene care adesea se jertfesc cu multă răbdare și smerenie. Omagiem pe cele ce adesea veghează nopțile la leagănul pruncilor sau în rugăciune pentru cei dragi.

Cu acest prilej în toate parohiile din protopopiatul Rîșcani în această duminică au fost săvîrșite rugăciuni în care L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor femeilor si fecioarelor creștine mila si ajutorul Său. Să le întărească în viața de zi cu zi, învrednicindu-le să-și ducă Crucea spre Patria Cerească.

Lor, dragelor Femei Creștine, le-au fost dedicate si cuvintele calde din mesajele de felicitare ale preoților, din concertele sau tedeumurile săvîrșite în sfintele lăcașuri și lor le-au fost și cîte o floare în semn de recunoștință și considerațiune pentru tot ce fac bun și sfînt pe acest pămînt.

A consemnat prot. Teodor Domnița

Sectorul Sinodal Relații Culturale a Protopopiatului Rîșcani


Articole Asemănătoare
2150

Sfintele Femei Mironosiţe, cinstite la Mănăstirea Curchi

Astăzi 30 Aprilie 2017, – În ziua cinstirii Sfintelor Femei Mironosiţe, mulțime de credincioşi s-au adunat la Mănăstirea Curchi, pentru a participa la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către Preasfinţitul SILUAN, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Duminica Femeilor Mironosițe este a doua duminică ce […]

Articole postate de același autor
2801

Hai să facem ca Dumnezeu!

Începutul iubirii poate fi acesta: dacă nu vrei să spui ca Sfinţii Părinţi: ,,Eu sunt cel mai păcătos“, măcar să-ţi dai seama că tot păcatul trăieşte în tine. Şi văzând aceasta, ne recunoaştem reciproc. Te cunosc mai mult decât crezi sau decât cred eu, prin mine insumi. Atunci, în loc să-l judecăm pe aproapele, să-l […]