Duminica după Botezul Domnului, la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău

2386

În Duminica după Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chişinău.

Alături de Mitropolit a coliturghisit PS Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretar mitropolitan şi chelar al Catedralei mitropolitane, precum şi slujitorii sfântului lăcaș.

Sfântul Evanghelist Matei, ne vorbeşte astăzi despre începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos în părţile Galileei: „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Mt. 4, 16).

Lumină este viaţa Sa impecabilă, lumină sunt faptele Sale de iubire, lumină este, mai ales, învăţătura Sa plină de apă vie. De aceea, numai încălzindu-ne la această Lumină, la Acest „Soare al dreptăţii” (Mal. 3, 20) şi lăsându-ne călăuziţi de El, în toate zilele vieţii noastre, precum ne lăsăm încălziţi de soarele material care rânduieşte viaţa planetei noastre, noi vom putea moşteni viaţa veşnică.

Sfânta Biserică este izvor de lumină. Prin învăţătură şi Sfintele Taine, prin canoane şi porunci bisericeşti, ni se oferă lumina care se pogoară din cer, încât cugetele şi inimile noastre sunt îndreptate spre adevăr şi dreptate.

Hristos Mântuitorul ne cheamă la viaţa veşnciă, când zice: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In. 8, 12); „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (In. 11, 25).

În timpul serviciului divin, Arhiereii au rostit la unison cu numeroșii credincioşi, Crezul și Rugăciunea Domnească, după care au binecuvântat enoriaşii, îndemnându-i spre fapte bune, pentru folosul sufletului şi a mântuirii.

Slujba arhierească din această Duminică, însoţită de rugăciunea râvnitoare a celor prezenţi, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
3333

Slujbă arhierească în Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Triumfului Ortodoxiei, a fost marcată la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” printr-un serviciu divin oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și soborul preoțesc al sfântului lăcaș. Sfânta Liturghie a culminat cu o impresionantă predică, prin care li s-a vorbit credincioșilor despre importanţa acestei zile şi despre responsabilitatea pe care […]

Articole postate de același autor
3047

Canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu – Bodoni

La data de 3 septembrie 2016, vrednicul de pomenire Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, va fi trecut în rândul sfinților. Tomosul de canonizare se va citi la Mănăstirea Căpriana, locul de veșnică odihnă a Mitropolitului. Anterior canonizării va avea loc deshumarea moaștelor celui care deja se bucură de o evlavie deosebită în rândul creștinilor care […]