Duminica a XXVI-a după Rusalii la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

480

3 decembrie 2016. În duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.

În dimineaţa zilei Preasfinția Sa a fost întîmpinat călduros de soborul de preoţi, candidatul spre hirotonire în treapta de preot și împreună cu creştinii Catedralei.

Anticipat sfintei Liturghii, candidatul pentru hirotonire în treapta de Diacon a fost trecut print totate treptele clerului inferior.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi Vindecarea celor zece leproşi: ,,Iubiţi credincioşi, Toţi oamenii sînt datori a mulţumi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osîndă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulţumiţi din legea veche. Aţi auzit şi de pedeapsa cumplită asupra tîlharului nepocăit din istorioara de mai sus. Aţi auzit şi de nemulţumirea şi lipsa de recunoştinţă a celor nouă leproşi din Evanghelia de azi. Toţi zece se rugau şi strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească şi să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos şi căzîndu-I în genunchi, I-a mulţumit cu lacrimi. De aceea şi Domnul a zis: Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sînt? Nu s-au gîndit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu, decît numai acesta care este de alt neam? Apoi, i-a zis celui vindecat: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mîntuit! (Luca 17, 17-19).

   Vedeţi că cel ce mulţumeşte se şi mîntuieşte, căci are credinţă în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător, este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osîndi în iad.

    Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci şi Sfîntul Apostol Pavel ne porunceşte, zicînd:Pentru toate mulţumiţi (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20). Ştim că mulţi cîrtesc în inimile lor şi zic la necaz: “Pentru ce să mulţumesc lui Dumnezeu, că iată sînt bolnav, nu s-a împlinit cererea, soţul este rău, copilul n-a reuşit?” Dar să te întreb în numele lui Dumnezeu: Oare cînd erau sănătoşi şi tineri şi aveau de toate şi toţi îi cinsteau, atunci mulţumeau lui Dumnezeu? Atunci veneau regulat la biserică, se spovedeau, posteau şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine? Sau erau tot aşa de nepăsători, şi puţin credincioşi ca acum?

După canonul euharistic Tînărul Augustin GANGAN, ipodiacon al preasfințitului Episcop PETRU, a fost hirotonit în treapta de Diacon pe seama catedralei Episcopale „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

După rugăciunea Tatăl Nostru creştinii care s-au spovedit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Dunezeeştile Taine.

La final Preasfinţia Sa fiind felicitat de noul hirotonit întru diacon. Episcopul i-a adresat părintelui diacon un scurt cuvânt de felicitare urîndu-i să petreacă cu sfinţenie în această treaptă a preoţiei, să nu uite de porunca dragostei faţă de aproapele care este esenţa slujirii preoţeşti şi să aibă întotdeauna o seriozitate şi o ataşare sfîntă faţă de slujirea în care a fost înaintat.

sursa http://episcopia-ungheni.md

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
187

Atelier de încondeiat ouă şi târg pascal la Liceul Teoretic „I.L. Caragiale”, or. Orhei

Obiceiul de a încondeia oul este o tradiție veche a poporului nostru. Astfel, mai mulţi elevi, selectaţi din diverse clase ale Liceului Teoretic „I.L. Caragiale” din or. Orhei, au participat vineri, 28 aprilie 2017, la un atelier de încondeiat și colorat ouă. Alături de copii s-a aflat Dna Viorica Carciga, de la Asociația „Renașterea Obiceiurilor și […]