Duminica a V-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

2146

La Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, astăzi, 9 iulie 2017, în Duminica a V-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această Duminică să fie citită pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Matei 8, 28‑34; 9, 1 în care ni se prezintă Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei.

În cuvântul predicatorial, PS Episcop Ioan a explicat învățăturile duhovnicești ce se desprind din această Pericopa Evanghelică.

„Din această Evanghelie aflăm că Mântuitorul Hristos a venit să dăruiască vindecare celor care se aflau sub robia diavolului, celor care se aflau în suferinţă, celor care se aflau în boală îndelungată, a spus Preasfinţia Sa: „El, Fiul Lui Dumnezeu venit în lume din iubire faţă de omul căzut a arătat tuturor înţelegere şi prin această atitudine a Sa ne învaţă şi pe noi cum trebuie să ne comportăm cu alţii, cu oamenii aflaţi în suferinţă, cu oamenii singuri, cu oamenii care sunt la marginea răbdării şi care nu mai sunt toleraţi de alţii, cei care locuiesc la marginea societăţii, cei pe care nimeni nu-i mai ajută. Mântuitorul Hristos a arătat întotdeauna această negrăită iubire de oameni faţă de toţi pe cei pe care i-a întâlnit”.

Episcopul Ioan a mai arătat că, la fel ca odinioară cei din ţinutul Gadara, preocuparea multora dintre noi pentru cele lumeşti este prioritară, în detrimentul celor duhovniceşti.

La finalul slujbei, Vlădica Ioan a făcut o invitație credincioșilor pentru ziua de Marți, 11 iulie 2017, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca, unde va fi cinstită o icoană atât de scumpă și dragă sorocenilor – Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa).

În ziua celebrării Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, împreună cu un sobor preoțesc, va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală începând cu ora 8.30.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
3104

Noi ce alegem – Gânduri la duminica a 5-a după Rusalii

Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume ca să ne aducă eliberarea  – eliberarea de sub puterea păcatului asupra ființei noastre umane, de sub puterea răului din sufletele noastre. Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători în această misiune, astfel având deplină libertate, avem mereu posibilitatea de a alege între viata cu Dumnezeu, și eliberarea […]

Articole postate de același autor
5962

Pr. Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (I)

Ieri și azi m-a durut inima, și doare în mod curios… Și m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârșesc lucrul vieții mele.” Și iată, spre a-mi săvârși lucrul vieții, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post. V-am vorbit deja despre metoda mea, pe care vă sfătuiesc să v-o […]