Duminica a IX-a după Rusalii la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

1610

În duminica a IX-a după Rusalii cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte şi pe Sfînta Muceniţă Hristina, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitorii și creştinii Catedralei. Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori și creștinii Catedralei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhului, a explicat credincioşilor ideia pericopei evanghelice de astăzi “Câteva clipe să gândim: Petru a mers pe valuri cum mergea Iisus. Nu dus de mână sau luat în brațe, ci călca aievea, cu Iisus, într-o altfel de comuniune. Putem fi și noi și în brațele Lui. Dar El nu ne ia în brațe cum ia mama pruncul. În brațele harului, adică dându-ne și nouă din El. Ne dă Dumnezeu din El. Așa a creat Dumnezeu lumea – nu din nimic, ci din voia lui, cu puterea lui, cu harul lui, cu iubirea lui, cu înțelepciunea lui, cu lumina lui. De aceea ne-a dăruit și nouă lumină, ne-a dat și minte și cuvânt și duh. Și ne-a dat din puterea, din harul, din lumina lui dumnezeiască, lumină deosebită de noi pentru că e veșnică; dar e unită cu noi. Tocmai pentru că e reală dumnezeiască, veșnică, nemuritoare, deasupra acestei lumi create, aduse de la neființă la ființă.

    Aici e adevărul adânc al chemării mai presus de lume. Acea prezență dumnezeiască înaltă. Cum spune dumnezeiescul Ioan Damaschin, vorbind de divino-umanitate: În noi e și dumnezeiesc și omenesc, din Hristos, care ne-a dăruit și nouă să fim părtași. Și câtă vreme noi, prin harul lui Dumnezeu, simțim și trăim și nici o clipă nu provocăm ruptura, sfâșierea, prin credință, păstrând darul lui Dumnezeu în noi, prezența Lui în noi, ajutorul Lui, puterea Lui, credința, nădejdea, dragostea… atunci, deși în lume, suntem mai presus de această lume. Și e în noi aceasta. Să n-o uitam nici o clipă! Să ne simțim mereu vii!”

   La final, credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
    Articole postate de același autor
    7529

    Să nu aruncăm cu pietre în oameni… în mod „creştinesc”

    Odată am spus cuiva: „Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?’. Creştinul nu trebuie să fie fanatic, ci să aibă dragoste fată de toti oamenii. Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multă […]