Duminica a III-a din Post, a Sfintei Cruci, la Mănăstirea Ciuflea. Să-L urmăm pe Hristos şi să urmăm Crucea

2212

În Duminica a III-a din Post, a Sfintei Cruci (19 martie 2017), Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) Duhovnicul-administrator al sfintei Mănăstiri Ciuflea, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” a Mănăstirii.

A treia duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci e cea de la jumătatea postului, deoarece noi înşine trebuie să ne răstignim acestei lumi pentru a putea împlini porunca lui Hristos (Marcu 8, 34). Crucea Sa e cea care dă sens celorlalte cruci şi are putere mântuitoare, aşa cum cununa Sa de spini dă sens tuturor cununilor sfinţilor mucenici.

Înainte de Duminica Sfintei Cruci, Biserica ne îndeamnă la introspecţie. Începând cu această duminică, atenţia se concentrează asupra tainei suferinţei lui Hristos, patimilor şi morţii Sale.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Arhimandritul Nicolae a vorbit despre semnificaţia Sfintei Cruci în Biserica Ortodoxă, precum şi despre rolul duhovnicesc al Crucii în viaţa fiecărui creştin, chemat să urmeze Mântuitorului Hristos pe calea ce duce de la moarte la Înviere.

Evanghelia de astăzi ne cheamă prin cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos să-L urmăm pe El şi să urmăm Crucea Lui: «Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie!». Prin această chemare observăm cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut şi ni-l respectă, după crearea noastră din iubire. Acest dar, al libertăţii, cu greu îl putem înţelege şi stăpâni. (…) Lepădarea de sine este prima semnifcaţie a Crucii. Aşadar, Crucea are şi această semnificaţie de a purta, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, toată povara vieţii“, a subliniat ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Mănăstirii Ciuflea, condus de presbitera Olga Ghețiu.

Textul evangheliei în Duminica a III‑a din post (a Sfintei Cruci)

(Marcu 8, 34‑38; 9, 1)

„Zis‑a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea şi să‑Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să‑şi scape viaţa şi‑o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi‑o va mântui. Căci ce‑i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă‑şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”.

Sursa: www.ciuflea.md


Articole Asemănătoare
1876

Liturghie Arhierească în Duminica Sfintei Cruci la Catedrala „Sf. Dumitru” din orașul Cupcini

În Duminica a III-a a Postului Mare, a Cinstitei Cruci, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei „Sf. M. Mc. Dumitru” din orașul Cupcini, oficiind Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare. Prea Sfinției Sale i-a coliturghisit protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, și protoiereul Victor Captari, parohul sfîntului […]

Articole postate de același autor
1198

Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică

Marți, 4 decembrie 2018, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Sfînta Liturghie a fost săvîrşită într-o atmosferă de sărbătoare, Preasfinția Sa fiind înconjurat de soborul de preoți şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu credincioșii veniți la rugăciune.  “Astăzi […]