Duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre!

1184

Preoţii, aşa cum vorbesc, aşa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, şi apoi cea cu cuvântul.

Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toţi, părinte pentru toţi, sfetnic bun şi povăţuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujeşte cele sfinte pentru bani şi câştig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfeştnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.

Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste şi smerenie. Numai aşa se pot mântui şi ei, şi pe alţii.

Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu cu băţul. Adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.

Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cât am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!

Contează foarte mult viaţa, evlavia, înţelepciunea şi comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Aşadar, de viaţa preotului depinde, în bună parte mântuirea turmei.

„Peştele de la cap se strică!” – spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba şi creştinii.

Sectele se înmulţesc mai întâi din cauza preoţilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoţii îşi fac datoria de păstori şi trăiesc precum învaţă pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoaşterea Sfintei Scripturi şi decât teologia şi predica, este viaţa preotului. Aceasta este şi trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la ţară şi de la oraş.

Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie şi la Spovedanie.

Ei, părinţilor, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credinţă puţină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă…Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!

Calităţile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica şi pe toţi oamenii, să fie smerit şi blând cu cei smeriţi care se căiesc de păcatele lor şi aspru cu cei leneşi, care nu merg la biserică şi nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani şi de lucruri pământeşti, nici să fie iubitor de laude şi de cinste. Iar cununa tuturor – să fie gata, la nevoie, a-şi pune şi viaţa şi sufletul pentru Biserica lui Hristos şi pentru fiii săi sufleteşti.

Se cade povăţuitorului să fie bun, dar şi înfricoşător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce greşesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.

Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie şi vreme de stăpânire, vreme de mustrare şi vreme de cruţare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate şi vreme de asprire, adică pentru tot lucrul (se referă la duhovnici- n.r.).

Să cumpănim între asprime şi iertare, între scumpătate şi iconomie, iar unde nu ştim sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiţi şi mai ales pe ierarhii noştri.

Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.

Dacă cineva se abate de la datoria lui şi nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în faţa lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui şi să-l ierte.

Dacă am face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi.

Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă şi nu le părăsesc.

Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi şi au cazuri grele, şi Dumnezeu ne va încredinţa tainic ce canon să le dăm şi când să-i apropiem de cele sfinte.

Toţi preoţii, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-şi aibă duhovnicii lor şi să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.

Dacă omul pătimaş, deşi făgăduieşte, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el şi să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.

Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină Bucureşti – 1999

Articole Asemănătoare
1146

„Doamne, dă să-mi văd păcatele mele…”

– Din ce cauză a slăbit râvna pentru rugăciune şi pentru orice faptă bună, atât în mănăstiri, cât şi între mireni? – Pentru că a slăbit credinţa în toată lumea. Astăzi, fiecare creştin şi călugăr mărturiseşte că nu se mai poate ruga în prezent, cum se ruga în trecut. Numai cu mare silă şi osteneală, […]

Articole postate de același autor
919

Dacă cei cărora le faceţi bine vă amărăsc…

Dumnezeul-om Iisus Hristos le-a făcut tot binele oamenilor, şi îndeosebi compatrioţilor lui, iudeii, prin binefaceri multe şi felurite. Însă a primit ca răsplată de la ei dureri, scuipări, chinuri, biciuiri, nesocotire; a primit pe cap o cunună împletită cu spini, a fost adăpat cu oţet şi fiere şi la urmă a fost osândit la moarte […]