„Doamne, nu mă lăsa în momentele mele de deznădejde!“

166

Cum Îl putem determina pe Dumnezeu să ne asculte, atunci când avem impresia că ne-a abandonat în chin?

Cred că nu există o „metodă“ general-valabilă, ci fiecare va afla calea lui, care este alta de la persoană la persoană. Toți trecem prin momente de părăsire. Este felul în care dansează Dumnezeu cu fiii Lui duhovnicești. Dumnezeu nu vrea să facem din El un împlinitor de dorințe și cereri și lucrează cu fiecare om în parte pentru ca fiecare să devină ceea ce este chemat să fie. Există mai multe feluri de părăsire, dar cel puțin pe două dintre ele le cunoaștem fiecare dintre noi, dacă am pornit pe Cale: una este pentru creștere și cealaltă pentru îndreptare. Așa cum o mamă își ia mâna de pe copil ca să-l învețe să meargă, chemându-l și încurajându-l prin cuvinte și gesturi tandre, așa și Dumnezeu ne părăsește în durerea sau neputința noastră ca să facem noi ce se cuvine pentru a ajunge la bucurie, ascultând făgăduințele și poruncile Lui și fiind cu ochii sufletului ațintiți la gesturile iubitoare și mântuitoare pe care le face pentru noi în Sfânta Lui Biserică. Și, întocmai ca o mamă iubitoare, care nu-și mai mângâie copilul când acesta alege să nu asculte, ci îl mustră pentru îndreptare, întocmai și Domnul, când facem păcate care alungă harul de la noi, ne părăsește pentru ca noi să ne cercetăm și să vedem ce am făcut de am pierdut harul, ce am făcut de am pierdut bucuria și să-ndrăznim să renunțăm la acel ceva. De exemplu, pe mine mă supără cineva și eu încep să mă plâng, să cârtesc și să iau măsuri. Și știu, din experiență, că asta îmi ia harul și trebuie să mă chinui după aceea să mă împac cu mine și cu Dumnezeu. Și totuși, nu renunț și zic: „Păi dacă mă opresc, ăsta n-o să știe niciodată c-a greșit și n-o să se mai învețe minte niciodată.“. Și așa fac după capul meu și va fi „binele“ meu, care se prăbușește aducându-mi și mie suferință multă, nu numai celui pe care nu l-am iertat.

Apoi să nu uităm, că Însuși Fiul lui Dumnezeu a cunoscut ca om părăsirea în momentele cele mai dureroase ale vieții Sale pământești, și El, fără nici o vină, ci numai ca să-Și însușească iadul în care ne zbatem noi din cauza păcatelor.

Așadar, să supunem și noi „Da“ acestei pedagogii dumnezeiești căutând să vedem ce am greșit, dacă am greșit sau să acceptăm, pentru a crește duhovnicește, crezând că Domnul este cu noi și când noi nu simțim asta. Iar dacă nu ne mai putem ruga atunci când ne simțim părăsiți și ajungem la gânduri rele zicând că nu există Dumnezeu sau că nu-I pasă de noi – să ne aducem aminte ce suntem învățați în perioadele bune și să facem atunci! Iei o cruciuliță în mână, iei o Biblie în mână, te duci la o icoană și spui direct: „Nu cred că mai exiști, nu cred că mă iubești, vreau să mă cert cu Tine“. Și vei vedea că este prezent. Tu să te exprimi, să comunici, să-I spui ce te doare și de ce, și El îți va răspunde și tu vei înțelege atunci și ce ai refuzat să înțelegi mai înainte! În zilele bune roagă-te, zii: „Doamne, nu mă lăsa în momentele mele de deznădejde!“.

Sursa: Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, vol. II, Editura Doxologia, Iași, 2009, p.137-138


Articole Asemănătoare
8903

Nu mai sunt în stare să mă rog lui Dumnezeu

O femeie căzuse în deznădejde după ce sotul si cei doi fii ai ei muriseră în urma unui grav accident de masină. Venise la părintele Ioan cu inima distrusă de întristare: – Părinte, iertati-mă, nu mai sunt în stare să îmi fac canonul, nu mai sunt în stare să mă rog lui Dumnezeu. Am impresia […]

Articole postate de același autor
220

Au demarat pregătirile de Săptămâna Tineretului Ortodox în nordul republicii

AO „Paradis”, prin preşedintele ei, Valentin Hropotinschii, au venit cu un amplu program de activităţi preconizate în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox din a şasea săptămână a postului. Astfel, invităm şi alte eparhii şi protopopiate să planifice din timp activităţile din această săptămână. Domnul să ajute! Anexăm iniţiativa AO „Paradis”, partener de nădejde a Sectorului Sinodal […]