Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!

988

Îmi duc aminte de o doamnă pe care o stimam foarte mult, fiindcă mă ajutase de multe ori atunci când veneau la mine oameni cu probleme mari; era o femeie deosebită, foarte evlavioasă şi jertfitoare. Odată, nu ştiam cum să-l ajut pe un tânăr care avea probleme cu drogurile; doamna respectivă s-a oferit să-l ia la ea acasă pentru şase luni, până ce a depăşit starea critică şi a putut să se integreze din nou în societate. Slavă Domnului, până acum totul a mers foarte bine cu acel tânăr. Este căsătorit şi are trei copii. Aveam, aşadar, mare respect şi admiraţie pentru această doamnă. Într-o zi, a venit la mine şi mi-a spus:

‒ Nu ştiu ce se întâmplă, dar mă rog şi sufletul nu-mi este împăcat. Îmi cercetez cugetul şi nu văd unde am greşit. Spuneţi-mi ce să fac.

Nu ştiam ce să-i răspund; eu aveam numai admiraţie pentru dânsa. În acel moment Dumnezeu m-a ajutat, dându-mi un cuvânt pentru ea. I-am zis:

‒ Nu ajunge să ne cercetăm pe noi înşine, bizuindu-ne doar pe propria noastră judecată, şi să nu descoperim în noi nici o vină. Trebuie să ne cercetăm starea în lumina poruncilor lui Hristos, ca să vedem cum vrea El să fim cu adevărat. Aşa că strigaţi către El: „Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!”. Rugaţi-vă astfel şi Domnul vă va descoperi unde v-aţi poticnit. 

‒ Bine, a încuviinţat ea.

Peste trei zile a venit din nou şi mi-a spus:

‒ Acum ştiu. Dumnezeu mi-a arătat unde am greşit, şi mi-a mărturisit care era greşeala. Bineînţeles că citisem versetul respectiv în psalmi (Psalmi 18, 13), dar nu-l folosisem niciodată, nici măcar nu mă gândisem vreodată la el. Dar Dumnezeu mi l-a descoperit tocmai în clipa aceea, ca să-l pot spune doamnei respective.

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 345-346


Articole postate de același autor
2151

Femeia adevărată

Bărbatul este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaştere a lăsat peste ochii noştri o perdea care ne opreşte să vedem ceea ce este esenţial femeii, înşuşirile sale de căpetenie. Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mângâind un cap de copil sau săturând […]