De la naştere la moarte…

416

Dimineață până seara e o viață de trăit,
E un zâmbet și-o durere, într-un suflet rătăcit.
E plăcere, supărare, frică mare de cel rău
Și mai rar ne este fică de Alesul Dumnezeu.
Egoiști și răi de fire, oameni cruzi, răciți, hapsâni,
Oaspeți pe această lume, ce se fac pe rând stăpâni.
Se fac domni, dictează multe, ne fac legi și se impun...
Mamele își lasă pruncii la o margine de drum...
Discotecile și baruri, asta frecventează toți
Și pe ore exploadează pușcăriile de hoți.
Și pe oră care trece tot mai mulți devin atei
Fetele se vând pe stradă pentr-a face câțiva lei...
Stau bătrânii lângă poartă poate vine cineva
Să-i întrebe cum le merge, dacă au mâncat ceva...
Însă cine să-i ajute, dacă nimeni azi nu poate?
Toți au, practic, să-și achite mercedesele în rate!
Dacă banii se teremină este criză, e reflux
Și se plâng de sărăcie lângă casa cea de lux...

Astăzi toți de rând aspiră să cuprindă infinitul,
Iar cumva pe n-așteptate se ivește asfințitul.
Și atunci din planuri mari și din tot ce-ți aparține
Nici nu reușești să dai și nici nu le iei cu tine.
Poate recunoști în sine că ajungi să fii învins,
Dar în clipele acestea soarele deja e stins...
Și ai vrea să schimbi mai multe, să ajuți oameni saraci,
Și-ai vrea Domnul să te scoată din posesie la draci!
Dac-ai mai avea o zi ai sfinți în juru-ți locul,
Dar deja este târziu și încet te-astupă focul...

Te rog, Doamne, mă susține, pân atunci cum s-ar cădea
Și mă-nvață cu dorință să ascult porunca Ta!
Să trăiesc prin bunătate, să fac lucruri fără preț
Ca să poți să-mi ieși în cale la apusul scurtei vieți.
Sper să pot întoarce foaia și că încă nu-i târziu
Să mă regăsesc pe mine, cea ce Tu aștepți să fiu,
Să mă tem de ce m-așteaptă, cum să fie să explic
Cum făcut-am fapte rele sau nu am facut nimic...
De ce-am râs fără oprire, oare ce m-a amuzat
Când săracul suferise, înjosit de cel bogat...
Mama când plângea bolnavă și cu suflet necăjit
Mai mereu eram cu treabă... mai deloc nu am venit,
Că în floarea tinereții, în frumoșii vieții ani
Eram toată numai joburi pentru faimă, pentru bani,
Căutam să demonstrez că le-aș face mai pe toate
Și priveam în jur distant, dar zicându-i demnitate,
Că urgia mă-nvrăjbea și chiar îmi venea rușine
Să stau cu oricare „prost”, un „deștept” așa ca mine...

Stau acum și mă gândesc că apusul nu-i departe
E-o amiază, mai puțin, de la naștere la moarte...


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3141

O întrebare iubirii

– De ce L-a dat Dumnezeu pe Fiul Său, Iisus, spre jertfă “şi încă jertfă de cruce”? – Pentru că singurul grai care mai poate răzbi până la inima oamenilor s-a dovedit că nu mai rămâne altul, decât Jertfa Cuiva pentru ei. Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată. La începutul […]

Articole postate de același autor
255

Duminica a 12 – dupa Rusalii (tanarul bogat) – Predica a Arhim. Ioil Konstantaros

Există oameni care susţin că doar unele filozofii sociale şi mişcări politice au putut vorbi şi continuă să poată vorbi despre modul în care bogăţia schimbă structura socială şi degradează personalitatea omului. Desigur, dacă cineva are posibilitatea şi are curajul să privească dincolo de suprafaţa lucrurilor şi să distingă sensurile din frazele declaraţiilor pompoase, se […]