De ce nu e nici o sfâraială să fii ateu

9331

Vă invităm să citiți o mărturisire excepțională:

"De cele mai multe ori cand ma pomenesc intr-o dezbatere religie vs. ateism uit sa le spun credinciosilor un lucru important si care cred ca le-ar facea placere:

As vrea sa fiu ca ei.

Chiar as vrea. Am 48 de ani, probabil ca ma asteapta inca vreo 10-20 ok, restul de boala, apoi decesul, apoi nimic. Ce bine-ar fi sa pot crede ca viata e doar o faza a unei existente vesnice, in care cineva va avea grija de sufletul meu… Nici nu va imaginati cat de tare, fara nici o ironie, cat de tare as vrea sa schimb scepticismul, ratiunea si mintea care imi spun ca orice as face, orice ar fi, in maxim 30 de ani sunt nimic.

Absolut nimic. Ma gandesc la asta, cateodata de doua ori pe zi. Nu e un sentiment placut. Fata de nimic, chiar si iadul pacatosilor pare o solutie buna: pentru ca de fapt si in iad, oricat te-ai chinui, continui SA EXISTI.

Eu insa nu pot crede in asta, in viata vesnica si in salvare de la moartea trupului. Nu pot, pentru ca demult, in copilarie, am pus cap la cap argumentele divin vs biologic si ratiunea a tras concluzia care ma urmareste si acum: suntem organisme biologice cu timp limitat de viata. Si atat.

Nu pot sa cred altceva. Nu pot, si va rog sa ma credeti ca mi-as dori. Chiar foarte tare. M-ar scuti nu doar de nopti in care ma trezesc in transpiratia aceea rece a spaimei de vesnicia neantului. Dar poate ca mi-ar da si energia necesara sa continui sa fac lucruri cu sens aici pe pamant.

Ma uit in jur, cei mai multi dintre oamenii fericiti sunt credinciosi. Cei mai multi dintre nevrotici si neadaptati sunt atei. Prietenii mei care cred in divin au o privire mai senina, vacante mai vesele, amici mai buni in jurul lor. Cred ca sunt si mai bogati: la mine in sat, oamenii cu stare, sunt si cei mai vizibil religiosi. Si vad ca le merge bine. Oamenii ii respecta atunci cand vorbesc despre asta. Eu trebuie de cele mai multe ori sa imi ascund parerile despre spiritualitate. Pentru ca sunt putini care sa le accepte.

De-aia ii si invidiez pe cei cu credinta, crestini sau de alt cult. Pentru ca sunt mai bine integrati in comunitatile lor, pentru ca viata lor are mai mult sens, pentru ca pot crede sincer ca isi vor petrece vesnicia cu cei dragi.

Pentru mine, vesnicia e o drama. Pentru ca stiu – sau cred, luati-o cum vreti – ca atat eu, cat si cei pe care ii iubesc, n-o sa mai existe intr-o buna zi.

Si asta ma topeste zilnic de puteri.

De-asta nici nu ma mai bat prea tare cu credinta, in ultima vreme. Pentru ca stiu ca alternativa la ea, adevarul meu, e cu mult mai cumplita.

O traiesc in fiecare zi, si nu e nici o sfaraiala. Tocmai de aceea, ca om privat de ea, recomand tuturor, cu caldura, religia.

Te face mai fericit.

Si chiar daca la capatul vietii descoperi ca dobitocul de ateu a avut dreptate, macar ai trait pana atunci mai relaxat decat el."

(Lucian Mândrută)

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro/


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
740

Aşa nu mai vreau să trăiesc!

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis: Părinte, […]

Articole postate de același autor
193

Nu orice abţinere de la bucate poate fi socotită postire adevărată

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori Prin Mila și Harul lui Dumnezeu, am ajuns din nou într-o perioadă foarte folositoare pentru suflet şi plină de bucurie duhovnicească, perioada sfântă a Postului Mare. Cuviosul Paisie Aghioritul spune: „Dacă am cunoaște cu adevărat folosul și importanța postului, nu am dori să se mai sfârșească. Și această dragoste […]



Urmăriți-ne pe Facebook!