Am înaintea mea un remarcabil document, o scrisoare de la un fost rabin. „De ce eu, un fost rabin, m-am făcut creştin?” – scrie el. întrebarea îmi sună ciudat în urechi. Am ajuns oare creştin urmărind eu însumi un plan, un scop, după o cuvenită chibzuinţă? Nu. Harul lui Dumnezeu m-a făcut creştin. Convertirea mea e o taină pentru mine, înaintea căreia îmi plec capul cu spaimă. Duhul Sfânt singur mi-a schimbat mintea. Când L-am primit pe Hristos, legile Deuteronomului au încetat de a mai fi mijloacele apropierii de Dumnezeu... Mă simt tot timpul plin de dragoste dumnezeiască. Dintr-odată, pe neaşteptate, fără nici un efort din partea mea, o lumină a strălucit peste mine — lumina care în zilele de odinioară, când eram un evreu cucernic, era doar o sclipire îndepărtată. Deodată am văzut în mine însumi pe Cel Sfânt, Taina Tainelor şi, în acelaşi timp, mai limpede decât toate cele limpezi... Morala religioasă e în mare măsură aceeaşi în iudaism ca şi în Creştinism: poruncile privitoare la morală sunt adeseori exprimate în termeni identici. În practică, însă, ele se deosebesc vital. Morala creştină e dată de Sus, de către Duhul Sfânt, Care a venit la noi numai după Învierea lui Hristos. E acelaşi Duh după care evreii pioşi visează până în ziua de astăzi: ei îl simt, îl văd, dar numai de departe. Dar adevăratul creştin trăieşte în Duhul Sfânt prin credinţa în Iisus Hristos. Duhul Sfânt robeşte până şi trupul nostru cu iubirea Sa preadulce, slobozindu-l din robia patimilor, până ce trupul însuşi tânjeşte să se topească în Duhul. Astfel, nu eu însumi m-am făcut creştin, ci Dumnezeu a trimis harul Duhului Sfânt şi m-a făcut astfel...
Duhul odihneşte înăuntrul adevăratului creştin şi îl învăluie de jur împrejur. Şi toate acestea se întâmplă prin credinţa în Hristos. Acesta este procesul: credinţa atrage pe Duhul Sfânt, în timp ce Duhul Sfânt întăreşte credinţa, poartă de grijă de noi, ne susţine, încurajează dorinţa noastră arzătoare după Împărăţia lui Dumnezeu...
Celor care n-au gustat încă adevăratul har, cuvintele mele le vor părea lipsite de înţeles. Procesul adevăratei convertiri nu poate fi descris sau explicat: e un lucru pe care ochiul nu-l poate vedea şi pe care urechea nu-l poate auzi. Plin de sentimente creştineşti, am auzit sufletul vorbind înăuntru meu, povestindu-mi despre noua mea naştere în Hristos; dar el vorbea pe limba tăcerii, pentru care nu pot găsi cuvinte potrivite. Ştiu însă că sufletul meu cânta o cântare nouă, o dulce cântare de iubire, care a luat de pe mine povara trecutului. Şi această cântare m-a transfigurat şi a dat naştere în mine unei noi voinţe, unor noi simţăminte. Acum sunt îndrăgostit de Hristos şi, după cum cunoaşteţi, omului îndrăgostit de Hristos nu-i place să filozofeze. Vrea numai un singur lucru – să iubească pe veci. Vreţi să înţelegeţi? Vreţi să experiaţi harul lui Hristos? Atunci căutaţi acest har de la Cel care vi-l poate dărui. Dacă ţi se pare că nu este pentru tine, întrucât nu poţi crede, sfatul meu este să-ţi propui în inima ta să crezi şi vei fi în stare să crezi. Prin credinţă ajungi la credinţă. Stăruie în sporirea credinţei şi îţi va fi dăruită! Când eram un evreu, şi eu Îl aveam pe Dumnezeu şi o ştiam. Dar era un Dumnezeu a Cărui atitudine se schimba după purtarea omului. Dar prin Hristos, prin Sfântul Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu, am fost condus în tărâmul Iubirii dumnezeieşti necondiţionate şi statornice. Acest lucru poate fi înţeles numai dacă trăieşti deja în har. Creştinismul este cel mai bogat în toate comorile, în stare să mulţumească orice suflet. „În Hristos este Adevărul de care dă mărturie Duhul Sfânt. Şi toţi cei ce cred ascultă mărturia Lui” – am citat acest strigăt de triumf al unui suflet care L-a găsit pe Hristos-Dumnezeu pentru că, deşi mulţi au avut o experienţă asemănătoare, puţini găsesc cuvintele pentru a exprima inexprimabilul.
Părintele Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, traducător diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, p. 62-64
