„De ce, Dumnezeule?”

2060

O oarecare fiică duhovnicească îşi aduce aminte:

Cu câţiva ani în urmă, în oraşul în care locuiam, unei familii i s-a întâmplat ceva ciudat. Soţia, în decurs de 4-5 ani, şi-a înmormântat soţul şi pe cei trei copii ai ei. Pe o fiică a ei a căsătorit-o cu câteva luni înainte de moartea sa.

Deşi ştiam că întrebarea „De ce, Dumnezeule?”, care ieşea din lăuntrul meu, era blasfemie, totuşi o bucată de vreme am cultivat-o în mintea mea. Am mărturisit apoi acest gând al meu. Răspunsul Stareţului a fost atât de simplu şi, în acelaşi timp, atât de înţelept:

– Să ştii numai un lucru, mi-a spus. Dumnezeu nu greşeşte niciodată!

Din Arhimandrit Epifanie TeodoropulosCrâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 118


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
546

Te aștept

Doamne, inima nu mi-e buna de nici o treaba, Prea am tinut-o-n piept numai podoaba!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la scoala; Am crutat-o…si mi-a ramas nepriceputa, goala. Am crescut-o mai rau ca pe printese: … Nu staruie-n nimic, nu coase, nu tese. Voinica, se plange ca oboseste-ndata: Inima far de rost, inima rasfatata. […]