Dacă vezi ispita şi cedezi, o iei de la capăt

1718

05– Omul de dimineaţă până seara poate să ajungă la măsură dumnezeiască!

– Nu se poate fără smerenie! Nu vă păcăliţi! Ţineţi-vă de Biserică, duceţi-vă la slujbe! Sigur, ascultaţi şi de duhovnic. Se mai spune în Pateric că se reuşeşte întrebând. Nu banalităţi. În lupta ta ţi-ai descoperit poate o nedumerire, ceva.

Nu există frate creştin, nu mai vorbesc de monah, să nu fie ispitit când îşi face rugăciunea. Pe toţi ispiteşte diavolul. Dar tu nu te lăsa, nici nu te descuraja! Lui Dumnezeu îi place lupta ta. El deja ştie ce vrei tu, şi vei primi. Ei, dar nu te lăsa! Dacă vezi ispita şi cedezi, o iei de la capăt.

– Dar mie îmi pare rău căci se întâmplă de multe ori să adorm!

– Nu vă agitaţi! Să fiţi calmi. Că tot apuci să zici ceva. Asta este lupta dracilor pe toate fronturile. Orice creştin, nu mai vorbesc de monahi – şi te rog să mă crezi pe mine şi pe toţi – n-am întâlnit om, care să nu-mi spună că îi fuge mintea în timpul rugăciunii! Şi femei din lume, şi simple şi bogate – adică bogate la minte. Toţi au ispite. Vine satana, căruia nu-i convine deloc. Ăsta e semnul bun că noi facem lucru plăcut lui Dumnezeu. Dar ia să te gândeşti la lucruri deşarte, să vezi că nu te opreşte!

Să lupţi încontinuu, părinte! Nu ne lasă Dumnezeu. Suntem şi noi ajutaţi şi are şi el libertatea să ne ispitească. Atât. Încolo nu are putere! Să nu faceţi greşeala să-l blestemaţi! Nu dialogaţi cu dracul. Cu el nu se stă de vorbă. Recurgi la rugăciune, că el fuge de rugăciune, de puterea numelui lui Hristos. Zi: „Doamne, Iisuse…” mereu!

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 134-135

 


Articole Asemănătoare
888

Cum putem scăpa de blesteme?

Iertaţi-mi îndrăzneala de a vă scrie, dar nu ştiu cum să ies la suprafaţă, mă simt plină de blesteme şi farmece, nu-mi reuşeşte nimic, ba dimpotrivă, mă adâncesc mai mult în datorii şi probleme. Sunt văduvă de şase ani, am doi copii, unul este student şi altul lucrează, eu nu am serviciu şi sunt plină […]

Articole postate de același autor
891

„Mamă neuitată, mamă pururi pomenită!”

Să nu uităm de îndatorirea pe care o avem să ne amintim de mama noastră și după ce moare, adică să nu uităm să-i împlinim ultimele dorințe bineplăcute lui Dumnezeu. Să ne amintim de virtuțile și de luptele ei, dar și de durerile pe care le-a suferit pentru noi. Dumnezeu ne poruncește: „Nu uita niciodată […]



Urmăriți-ne pe Facebook!