Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul

4574

Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie să ne smerim. Şi deasupra smereniei ce este? Discernământul. Dacă lipseşte discernământul în lucrarea virtuţilor, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se face în chip bun, nu este bine. Dacă nu se săvârşeşte cum se cuvine din punct de vedere al modului, al metodei, al timpului şi al cantităţii, nu aduce folos, ci pagubă. Postul este bun, însă este mijloc, nu este scop. Mijloacele au un scop, iar aceasta este smerenia, si apoi discernământul.

Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul. Dacă postim, dar nu luăm aminte la gânduri şi la cuvinte şi nu păzim inima, nu avem folos. Postul adu­ce folos atunci când este însoţit de dragoste către aproapele.

Când ne umbreşte puterea lui Hristos suntem foarte puternici.

Postul îi nimiceşte pe demoni. Cu post şi rugăciune, a spus Domnul, iese neamul de­monilor.

În pântecele plin Duhul Sfânt nu intră; nu umbreşte Duhul Sfânt.

Cel ce vrea să trăiască creştineşte, trebuie să pună ca temelie postul, rugăciunea şi privegherea şi atunci va ajunge la o mare măsură a virtuţii.

Boala este un post fără voie. Cel bolnav, prin răbdare şi mulţumire, înlocuieşte postul pe care nu poate să-l ţină din pricina bolii.

Pentru aceasta trebuie să ne rânduim toate ale noastre potrivit discernământului duhovnicului. Duhovnicul îţi va spune cât să posteşti, când să te împărtăşeşti, cum să gândeşti, cum să-l loveşti pe vrăjmaş, ce trebuie să faci într-o anumită situaţie şi astfel, prin discernământul duhovnicului, care este luminat de Duhul Sfânt, se pune rânduială în lăuntrul tău. Aşadar postul este sfânt, dar este un mijloc. Îl vom rândui după cum ne învaţă duhovnicul, potrivit puterilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Şi nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem, ci să avem măsură în toate, pentru că dacă nu avem măsură, nici folos nu vom avea.

Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu,

Sfaturi duhov­niceşti pentru dobândirea sănătăţii sufleteşti şi a mântuirii, Editura Orthodoxos Kipseli, Tesalonic 2002


Articole Asemănătoare
5204

Predică la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare – Pr. Ilie Cleopa

tăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Li­turghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. […]

Articole postate de același autor
3314

Prieteni până la moarte

La întrebarea ce ar lua dacă ar pleca pe o insulă pustie, nelocuită, mulţi din tinerii de astăzi ar răspunde destul de simplu: un laptop cu capacitate de stocare inepuizabilă pentru filme şi muzică şi un frigider cât mai încăpător, plin cu mâncare. Dar am mai întâlnit şi un alt răspuns la aceeaşi întrebare: Mi-aş […]