Dacă Hristos ar fi avut un singur moft, mântuirea noastră ar fi fost imposibilă!

5438

O credință care se manifestă numai la vreme de pace nu este altceva decât îmbătare cu apă rece. O credință din care faci numai război și pentru care te pui cap în cap cu toată lumea nu-i altceva decât o credință de scandalagiu. Singura credință lucrătoare și de care, acum, avem nevoie este acea credință care ne ajută să vedem drama celuilalt, să uităm de a noastră, să o purtăm și pe noastră alături de a lui, dar să nu ne scutim niciodată de a fi alături de celălalt, de a lucra, împreună cu celălalt, pentru mântuirea lui. 

Odată, un prieten tare bun s-a apucat să îmi spună mie că în Rai nu o să fie ăia, că nu o să fie ăilalți. Și i-am zis: "Măi, tu ai o satisfacție de drac, mă!" Acesta, fiind exclusivist, tot timpul dă Delete la toate. El nu are decât un buton:Delete/Del. Apare ceva pe ecarn Delete, Delete.  Pe când omul real, omul credincios are toate butoanele pe tastatura credinței sale și, pentru fiecare lucru care vine în întâmpinarea credinței sale are, tot timpul, câte ceva de asumat, de modificat. Câte un program - câte un soft - pentru ca să-l poată reține și să-l poată transforma în lucrurile pe care Dumnezeu i le pune la îndemână ți în care Dumnezeu îl ajută să fie perfecționist. Dumnezeu ne vrea profesioniști în mântuire. Să țineți minte asta! Niciodată mediocri, niciodată crizați, niciodată cu ochii dați peste spate de ce inteligenți suntem! Iar mântuirea este clar interzisă fițoșilor și moftangiilor.  Dacă Hristos ar fi avut un singur moft, mântuirea noastră nu ar mai fi fost imposibilă!

Sursa Pr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Ed. Agnos, Sibiu, 2015, p. 93-94


Articole Asemănătoare
5333

Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților

Maica Domnului este călăuzitoare în redobândirea virtuților. Fecioria ei vindecă nefecioria noastră. Curăția ei vindecă necurăția noastră. Feminitatea ei vindecă lipsa noastră de tandrețe și de discreție. Prezența Maicii Domnului în mijlocul postirii este, dacă vreți, harisma prin care, cu discreție, Dumnezeu ne îndeamnă să-L redobândim și să-L naștem pe Hristos încă o dată în […]

Articole postate de același autor
1817

O nouă apariție editorială: „Biserica din biserică. Puterea arhanghelului”, semnată de tânărul teolog Ilarion Boian

În cartea întitulată „Biserica din biserică. Puterea arhanghelului”, semnată de tânărul teolog Ilarion Boian, student la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, dar și la Facultatea de Jurnalism din cadrul USM, fiu de preot și un brav și activ tânăr al Bisericii, ne este prezentată o istorie scrisă a Bisericii din suflete, dimpreună cu cea […]