Dacă am iertat, să îndrăznim să cerem de la Dumnezeu iertare

1205

Dacă Dumnezeu mă iartă în măsura în care iert, atunci ca să mă ierte nu trebuie ne­apărat să mă schimb? Ajunge să iert la rân­dul meu?

Da, dacă ierţi, Dumnezeu te iartă. În Patericul Egiptean se povesteşte o întâmplare. A murit un frate care era cunoscut ca fiind foarte nepăsător. Se mai îmbăta, glumea, nu-şi făcea pravila. Şi iată că s-a apropiat ziua să moară. Fra­tele era bucuros, liniştit, fericit. S-au apropiat Bătrânii, care ştiau ce înseamnă o astfel de moarte, pentru că omul păcă­tos înaintea morţii este panicat, este spe­riat..., şi l-au întrebat: „Frate, ce eşti aşa bucuros, ce eşti aşa vesel? Mergi la Dumnezeu la judecată şi noi te ştim că nu prea te-ai îngrijit de rânduiala călu­gărească... Ce pricini ai să te bucuri?" Fratele a zis: „E, Părinţilor, eu toată viaţa mea una am păzit, pentru că s-a zis: nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; şi acum aştept să mă duc la Dumnezeul meu ca să facă ceea ce a zis, pentru că eu nu am judecat pe nimeni în viaţa mea." Şi Pă­rinţii au zis: „Bine a făcut fratele nostru şi drept este cuvântul lui". Aşa să facem şi noi. Păi, dacă aşa a zis Mântuitorul, ce-o mai sucim? Dacă nu judecăm, avem nădejde de mântuire mai mult decât pentru oricare altă nevoinţă, pentru că El nu a zis: „Precum postiţi, aşa vi se va ierta; precum vă rugaţi, aşa vi se va ierta, ci precum iertaţi, aşa vi se va ierta". Este virtutea care ne dă cea mai mare nădejde dintre toate, pentru că Hristos a revenit obsedant cu făgăduinţa că o va răsplăti cu iertare. Aşa că, să în­drăznim, dacă am iertat, să îndrăznim să cerem de la Dumnezeu iertare. Dar ini­ma singură simte asta. Începe să simtă mila lui Dumnezeu, începe să simtă dragostea lui Dumnezeu. În măsura în care iartă, omul începe să-l vadă pe Dumne­zeu milostiv, bun. (Nimeni nu poate ierta fără ca mai întâi să-şi schimbe omul lăuntric, fără să-şi înăbuşe egois­mul şi răutatea din sine. Omul firesc nu iartă, el din instinct se apără şi se îndreptăţeşte, şi chiar atacă pentru a se păstra pe sine, ca un animal. Iertarea este cu putinţă doar în Duhul Sfânt, Ca­re se agoniseşte printr-o lucrare neîncetată - chiar dacă nevăzută în afară -, este o însuşire a noii făpturi în Hristos).

Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 103-104


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
597

Sinceritatea nechibzuită poate strica o prietenie

Trebuie să ştim cui şi ce fel de cuvânt spunem, ca nu cumva, voind să facem bine, să ne complicăm viaţa. „Ceartă-l, adică povăţuieşte-l pe cel înţelept şi mai înţelept va fi — zice Solomon -, dar nu-l certa pe cel nebun, ca să nu ţi-l faci duşman”. Aceste reguli simple cu privire la ce […]

Articole postate de același autor