Cum putem şti voia lui Dumnezeu?

1587

Părintele Siluan l-a întrebat pe Igumen (Arhimandritul Misail, bărbat duhovnicesc, către care binevoia şi pe care vădit îl ocrotea Dumnezeu):

– Cum poate şti monahul voia lui Dumnezeu?

– Cel dintâi al meu cuvânt el trebuie să-l primească drept voia lui Dumnezeu. Cine va face astfel, peste acela va odihni harul lui Dumnezeu; dar dacă cineva mi se împotriveşte, eu, ca om, mă dau la o parte.

Cuvântul Igumenului Misail se înţelege precum urmează:

Duhovnicul, odată întrebat, caută prin rugăciune îndrumare de la Dumnezeu dar, om fiind, răspunde în măsura propriei credinţe, după cuvântul apostolului Pavel: «Noi credem, pentru aceea şi grăim» (2 Cor. 4: 13), însă «în parte cunoaştem, şi în parte prorocim» (1 Cor. 13: 9). În năzuinţa sa de a nu greşi, el însuşi, sfătuind sau dând povaţă, se ştie a fi sub judecata lui Dumnezeu, şi deci de cum întâlneşte împotrivire, sau măcar o lăuntrică mişcare de primire din partea celui ce întreabă, nu îndrăzneşte a stărui asupra cuvântului său, nu cutează a-l întări ca fiind expresia voii lui Dumnezeu, ci «ca om, se dă la o parte».

O astfel de conştiinţă era foarte vădită în viaţa Igumenului Misail. Odată l-a chemat la sine pe un monah începător, Părintele S. (este vorba de Părintele Sofronie, căruia i se ceruse să înveţe limba greacă – n. tr.), şi, i-a încredinţat o ascultare grea şi anevoiasă. Începătorul a primit-o fără pregetare şi, făcând metania cuvenită, se îndreptă către uşă. Dintr-o dată Igumenul îl chemă înapoi. Începătorul se opri. Cu capul înclinat în piept, Igumenul îi spune liniştit, dar apăsat:

– Părinte S., nu uita: Dumnezeu de două ori nu judecă; aşadar, câta vreme vei face ceva în ascultare mie, eu sunt cel care voi fi judecat de Dumnezeu, iar tu eşti slobod de povara răspunderii.

Dacă cineva se împotrivea fie şi într-o mică măsură la ceea ce-i încredinţa ori povăţuia Igumenul Misail, acest nevoitor plin de bărbăţie, lăsând la o parte însemnătatea dregătoriei sale administrative, de obicei răspundea: «Fie, faceţi cum voiţi», şi nu-şi mai repeta cuvântul. Şi Stareţul Siluan aşijderea, dacă întâmpina împotrivire, de îndată tăcea.

De ce aşa? Pentru că, pe de-o parte, Duhul lui Dumnezeu nu rabdă nici silnicie, nici pricire; pe de altă parte, voia lui Dumnezeu este un lucru mult prea măreţ. În cuvântul duhovnicului, care întotdeauna poartă pecetea relativismului, ea nu poate încăpea, nu îşi poate primi desăvârşita expresie, şi numai cel ce primeşte cuvântul ca fiind plăcut lui Dumnezeu, fără a-l supune propriei judecăţi, sau, cum adesea se zice, «fără împotrivire», acela a aflat adevărata cale, căci el cu adevărat crede că «la Dumnezeu toate sunt cu putinţă» (Mt. 19: 26).

Iată calea credinţei, ştiută şi întărită de experienţa de veacuri a Bisericii.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009


Articole Asemănătoare
688

Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu…

Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la […]

Articole postate de același autor
603

Monahismul este o chemare a lui Hristos

1. Părinte arhimandrit, ce fel de oameni sunt cei care aleg calea călugăriei? Hristos s-a Înălțat! Cei care aleg monahismul sunt oameni curajoși pe deoparte și simpli, copilăroși aș spune, pe dealtă parte. Monahii sunt persoanele care încep a se cunoaște pe sine, care se nevoiesc cu smerenie și pocăință. Cei care aleg această cale […]