Imaginația–“pod al dracilor” care împiedică rugăciunea curată

Cu blândeţea dobândim pe oameni, iar cu smerenia alungăm pe diavoli

809

– Spuneţi-mi ceva despre blândeţea şi smerenia Domnului.

– Despre aceste două virtuţi ne grăieşte Însuşi Hristos, zicând: „Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Iar la fericiri, zice Domnul: „Fericiţi cei săraci (smeriţi) cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor” şi mai departe zice: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pământul” (Matei 5, 5). Prin aceste două fericiri, Mântuitorul ne spune că cei smeriţi şi blânzi la inimă moştenesc atât pământul cât şi împărăţia cerurilor, adică atât bunătăţile şi fericirea vieţii pământeşti, cât şi fericirea vieţii veşnice, pentru că pe cei blânzi şi smeriţi toată lumea îi iubeşte, îi respectă, îi ascultă şi se foloseşte de ei. Cea mai uşoară cale de mântuire este cea a celor blânzi şi smeriţi cu inima. Cu blândeţea dobândim pe oameni, iar cu smerenia alungăm pe diavoli şi chemăm în ajutorul nostru pe îngeri. Cei blânzi şi smeriţi cu inima au mai puţine ispite în viaţa aceasta, adică „află odihnă sufletelor lor”, pentru că prin blândeţe îmblânzesc şi câştigă dragostea tuturor oamenilor, iar prin smerenie ard pe diavoli şi îi alungă departe de ei.

Spun Sfinţii Părinţi că blândeţea stă între mânie şi dragoste. Apoi adaugă: „Blândeţea să nu te ducă până la laşitate; nici dragostea să nu te ducă până la nepăsare”. Deci, trebuie să folosim cu grijă blândeţea, care stă totdeauna la mijloc, între mânie şi dragoste. Nici atât de blânzi încât să se hulească Evanghelia şi numele lui Dumnezeu înaintea noastră din pricina dragostei; nici cu totul aspri şi neînduplecaţi, încât să pornim spre mânie şi răzbunare pe aproapele nostru. Iar despre smerenie spun Sfinţii Părinţi că este haina lui Hristos, pentru că a luat trup omenesc pentru mântuirea noastră. Hristos a primit în trup patimile firii neprihănitoare, ca foamea, setea, durerea, oboseala. Iar patimile firii păcătoase, adică păcatele, nu le-a primit Hristos.

Din Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 56-57


Articole Asemănătoare
258

Oare când ne vom apropia de Domnul ca de un prieten adevărat?

Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Ca Dumnezeu desăvârşit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârşită. Ca Om desăvârşit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El. Nouă, totuşi, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de […]

Articole postate de același autor
1320

O boală suferită cu mulţumire îţi ridică tot canonul

Frații mei, totdeauna când vă sculaţi după o boală, să vă aduceţi aminte că boala aceasta a fost un mijloc de a vă curăţi, de a vă uşura, de a vă lumina viaţa. Căci zice dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul: „Precum focul curăţă rugina de pe fier, aşa boala curăţă păcatele de pe om”. O boală, […]