cruce

Cruciuliţă pentru tata

920

Ana era pe cale de a închide magazinul, când ușa s-a deschis și a  intrat o fetiţă de vreo 6-7 ani. Părul castaniu al fetei era frumos aranjat în două cosiţe. Ochii mari o priveau cu atenție pe Ana.

– Deja e închis – a vrut să spună Ana, dar ceva în privirea fetei o opri.

-Iertaţi-mă, am nevoie de o cruciuliţă.

– Cruciuliţă? – Ana a repetat surprinsă.

– Da, o cruciuliţă de argint.

Destul de surprinsă de vizitatoarea neașteptată Ana s-a întors la tejghea și a întrebat:

– De ce de argint?

 – Pentru ca să alunge duhurile rele.

 -Ia să vezi! – uimirea vânzătoarei crescu şi mai mult. Auzise şi ea că argintul este eficace împotriva duhurilor rele.

-Ai şi bani?

– Da. Și fata a pus pe tejghea un săculeţ plin cu bănuţi. Văzând mirarea Anei, ea a explicat: „Am economisit pentru o păpuşă.”

Ana şi-a reamintit propria copilărie în care nu prea s-a bucurat de jucării şi dorința chinuitoare de a avea o păpușă mare şi frumoasa. Simţi de parcă o durere în suflet. Aplecându-se către micuţa vizitatoare a întrebat-o blând:  „Dar ce vreai să faci cu cruciuliţa?”.

– Pentru tata, – a spus fata și văzând nedumerirea Anei, a precizat: – Pentru tatăl meu. Duhurile rele au pus stâpânire pe el. Şi el bea şi bea în continuu.

Ana simţi în regiunea inimii o durere apăsătoare. „Biata fată,” – s-a gândit ea. Așa cum şi în viaţa ei, de la început tatăl, acum soțul. Toate băutura aceasta!

— Şi cu adevărat spirite demonice, — s-a gândit ea.

– Și tatăl tău e botezat?

– Nu.

– Atunci pentru ce îi trebuie o cruciuliţă?

– Am să merg la biserică şi voi ruga să-l boteze.

– Dar unde e mama ta? – Tot mai uimită a întrebat Ana.

– Mama a murit. A murit de la suferinţă şi durere că tata bea.

– Şi cine are grijă de voi?

– Păi noi cu tata. El e bun, nu e chiar mereu beat.

– Şi crezi că el se va boteza și nu va mai bea? – a întrebat Ana.

– Bunica spunea că de la spiritele rele numai Biserica poate ajuta.

Ana a strâns monedele de pe tejghea şi tot cu punguţă i le-a întins fetei.

– Cum te cheama?

– Alionka, îmi spun toţi. Dar așa, Elena.

Începură să-i joace lacrimile în ochi.

– Nu e suficient, da?

– O să ţi-o dau aşa. Ia banii și cumpără-ți o păpușă.

Și văzând surprinderea fetei a adăugat – „Eu am una în plus.” Ochii fetei s-au luminat.

Ana a pus o cruciuliţa într-o pungă și a întins-o Alionei.

„Mergi cu Dumnezeu”. După închiderea magazinului, Ana tot nu-şi putea lua gândul de la această întâlnire minunată. Și intrând în casă, a decis: „Voi lua o zi liberă și mă voi duce la biserică.”

…. Aliona fugea de nu simţea picioarele sub ea. „Numai să nu fie închisă Biserica, numai să nu fie închisă,” – repeta ea. Biserica era deschisă. Aliona a dat buzna în biserică, când brusc i-a îngrădit calea o femeie cu o cârpă în mână.

«Unde alergi? — s-a adrsat ea fetei. Biserica e închisă.

– Nu, nu!, numai nu asta – s-a gândit Aliona.

– Trebuie numaidecât să-l botezăm pe tata, înţelegeţi? A fost răpit de duhurile rele! I se părea că a spus-o încet, dar a răsunat atât de puternic în Biserica goală, că la strigătul ei disperat, a ieșit din altar părintele Nicolae. Aliona știa că slujitorilor bisericii li se adresează cu „părinte”, dar numele acestui „părinte” ea nu-l știa, aşa că a exclamat, alergând către el.

– Părinte, drag părinte! Ajută-l pe tatăl meu. L-au răpit spiritele rele și el e pe moarte!

Părintele Nicolae a netezit încet capul fetei, a așezat-o pe o bancă și a început să o întrebe despre suferinţa ei …

…. Pankrat se reîntorcea greu la realitate. O piatră de moară grea de parcă îi apăsa capul, provocând o durere sfâșietoare. El şi-a reamintit sentimentul singurătăţii de ieri pe care a încercat să-l înece în vodcă. Şi-a amintit cum nepundând să se mai ridice a strigat către Aliona să-l cheme pe vecin. A văzut brusc în faţa ochilor umerii subțiri ale copilului, care de parcă se lăsau şi mai în jos de la povara imensă pe care nu puteau s-o ducă. De le aceste amintiri deveni şi mai trist.  Ochii îi erau umflaţi și nu vroia să-i deschidă. Cu greu a reușit să întredeschidă pleoapele. Nu putea înțelege ce se întâmplă. Totul era alb și doar înntr-un colț de parcă a remarcat ceva întunecat.

— Acum o să fie bine, părinte Nicolae, – sora medicală a aruncat seringa la lada cu gunoi şi a ieşit din salon.

Părintele Nicolae privea cum viața revene încet la omul din faţa lui. De obicei, părintele încerca mereu să vorbească cu cel din faţa sa privindu-l în ochi. Numai acolo poți găsi răspunsuri la toate şi mai ales răspunsuri despre sufletul omului. Știa că ochii rar mint. Dar când îl privea pe Pancrat, nu vedea decât un val de ceaţă în ochii lui.

Treptat formele au început să devină mai clare și Pancrat a văzut stând pe un scaun un „popă” și pe fiica sa plângând. Iar el era culcat pe un pat alb, și totul în jur era neobișnuit de alb și elegant.

– Eu mă numesc părintele Nicolae – străinul s-a prezentat. Fiica ta a venit în biserică și te-a salvat. Încă puţin şi era prea târziu.

Pancrat privea către fața omului deja nu prea tânăr și ceva în înteriorul lui simţea că e neobişnuit. O greutate enormă îi apăsa sufletul, el vroia să o elimine, dar nu ştia cum. Abia desluşit a spus – „Mulțumesc.” El nu știa pentru ce îi mulțumeşte omului din faţa sa, dar când l-a  privit în  ochii blânzi, el şi-a dat seama că vrea să-i relateze tot ceea ce a acumulat în sufletul său de mulți ani …

…Părintele Nicolae asculta în tăcere, fără a întreba și nu a spus nici un cuvânt. Pancrat pentru un timp tăcea apoi ofta trist şi continua să deschidă toate colțurile întunecate ale sufletului său.

Era deja foarte târziu când el epuizat, a pus capul pe pernă. Părintele Nicolae i-a vorbit calm ca un adevărat părintre către fiul său. El i-a vorbit despre crucea pe care fiecare trebuie să o ducă, despre slăbiciunile omului, despre frumusețea și puritatea sufletului. Cuvintele neobişnuite pentru Pancrat ca un adevărat balsam analgezic îi ungeau inima, fâcând-o să bată cu totul altfel. O forţă necunoscută îi pătrunse în interior și l-a umplut cu o căldură surprinzătoare și încredere nemărginită. „Cât e de bine!” – s-a gândit Pancrat, închizând ochii. El nu a observat că a adormit.

Pancrat s-a trezit devreme. La început el nu a înțeles unde se află. Dar când a văzut cum doarme pe scăunel fiica sa, imediat şi-a adus aminte totul. Cu o nouă blândeţe Pancrat a  mutat-o pe fiica sa pe pat, iar el s-a așezat pe scaun. Un sentment uimitor simţea din interior. Dintr-o dată  şi-a adus aminte despre oaspetele târziu. „De la el este, prin el au venit acestea” – s-a gândit Pancrat. Desigur, el nu nega şi anterior că există „ceva acolo”, dar acum acest „ceva” era atât de aproape, de parcă l-a atins pe el şi i-a transformat sentimentele și gândurile. El nu şi-a putut aminti exact ceea ce a spus părintele Nicolae, dar sentimentul de încredere, ușurința din suflet îl forța să întreprindă ceva.

Pankrat a fost externat după trei zile. Aliona a adus o cămașă curată și pantaloni călcaţi. După ce şi-a schimbat hainele și a mulțumit medicilor, au ieșit în stradă. „Ce soare frumos este astăzi,  luminos și cald!” – privea Pankrat, cu surprindere. El mergea, ţinând-o de mână pe Aliona și a era surprins privind de parcă pentru prima dată fețele trecătorilor. Erau de parcă mai binevoitoare ca oricând, unii chiar i-au zâmbit lui Pankrat ca unui prieten bun.

Pankrat nici nu a observat cum au ajuns la biserică. S-au privit unul pe altul şi deşi nehotărât au trecur împreună pragul Bisericii. În Biserică merge slujba: erau aprinse multe lumânări și se auzea o cântare tristă şi minunată. Au stat în liniște un timp într-un colțişor. Din ușa deschisă a ieşit părintele Nicolae, ținând în fața unui obiect, asemănător unei cupe. Pankrat era atât de emoţionat că mai nu înțelegea ce spune părintele Nicolae. Îi păruse că părintele s-a uitat la el şi a dat ușor din cap.

Ce s-a întâmplat în momentul următor Pankrat nu era în stare să înţeleagă: lacrimile care îi curgeau nu le putea şterge nici cu mâneca cămaşii, plângea ca un copil. A plâns fără rușine de aceste lacrimi și fără să le oprească. Avea o senzaţie ciudată că cineva ușor îi mângâie capul. Și de la aceasta lacrimile curgeau şi mai mult. Privind la el, a început să plângă şi Aliona. Ea şi-a dat seama că tatăl ei și-a revenit, că diavolul l-a lăsat, deși nu era încă botezat. Încet a scos cruciuliţa din buzunar, şi a pus-o ușor în mâna tatei. Pankrat cu dragoste şi recunoştinţă a privit fiica şi a strâns ușor cruciuliţa în mâna lui mare.

S-a botezat Pankrat peste o săptămână. După botez, părintele Nicolae, l-a felicitat și i-a dăruit o icoană a Sfântului Gheorghe. O femeie, plângând a îmbrățișât-o pe Aliona şi deasemenea l-a felicitat pe Pankrat. Aliona a spus că ea e noua sa prietenă, tanti Ana de la magazin. Totul era   atât de neobișnuit  și semnificativ, încât Pankrat era foarte confuz. Pentru o clipă, a pierdut-o din vedere pe Aliona. Apoi a văzut-o stând în genunchi în fața unei icoane, de unde Dumnezeu se uita la ea.

Pankrat în liniște s-a apropiat și s-a oprit în spatele ei. Deodată a auzit cum fata rostea într-o șoaptă fierbinte: „Tată, dragul meu Tată! Îţi mulţumesc pentru tăticul meu. Te iubesc foarte mult.” Și Pancrat  şi-a dat seama că din acest moment viața lor vor va fi diferită. El şi-a mângâiat capul fetei. Ea s-a ridicat, a pus ușor în faţa icoane un săculeţ micuţ și a sărutat picioarele Mântuitorului. Ea era fericită și calmă. Acum, totul va fi bine! Ei au ieșit din Biserică și în stradă i-a întâmpinat un soare strălucitor. Se pare ca soarele îi saluta cu bucurie, de parcă bucurându-se şi el de noua lor viață!

traducere şi adaptare Natalia Lozan

 sursa www.logoslovo.ru


Articole Asemănătoare
483

Dacă soțul bea…

Băutură bețivă să nu întrebuințezi, fiindcă ce folos este în aburii vinului și ce plăcere în a nu mai ști de tine? Cu-i i-a adus cinstiri vinul? Sfântul Ioan Gură de Aur Un duhovnic foarte încercat pe care am avut fericirea de a-l cunoaște spunea că dacă în familie soțul bea sau bate, acesta este […]

Articole postate de același autor
1516

10 minute…pentru Dumnezeu

Dacă în viața voastră totul este bine, atunci pe parcursul a douăzeci și patru de ore vă veți gândi la Dumnezeu cel mult zece minute, iar în restul timpului vă veți gândi doar la voi înșivă. Dacă în aceste douăzeci și patru de ore Dumnezeu și-ar aminti de noi doar zece minute, noi nu am […]



Urmăriți-ne pe Facebook!