Credința este cea care te izbăvește de păcat

901

În literatura de specialitate se recunoaște faptul că începuturile vieții juridice a societății au fost asociate cu fenomenul religios. Din acest motiv,  iniţial dreptul a fost conceput ca fenomen divin, lucru firesc și natural, deoarece este cunoscut că până la apariția statului, ordinea socială s-a întemeiat pe o esență religioasă.

Decanul Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat, Sergiu Băieșu, ne vorbește atât despre relația legilor civile și a celor divine, cât și despre esența normei de drept în stat. Domnia sa a reuşit să înţeleagă această relaţie atât din practica sa de jurist, cât şi din trăirea sa creştină. Iar faptul, că biroul său este amplasat în aceeaşi clădire cu biserica „Întâmpinarea Domnului” din campusul universitar, îl menţine mereu conectat la sursa divinităţii, măsurându-şi tot pasul cu legea creştină.

- În ce măsură este posibilă o simbioză între legile civile și cele divine?

- Îmi amintesc de perioada studiilor când  mi se vorbea despre legătura dintre normă și viața propriu-zisă. Astfel, profesorii ne spuneau că inițial totul pornește de la o relație socială care ulterior se transformă într-o normă de drept. Și în acest context, desigur, că nu pot să neg  o simbioză între legile civile și cele divine. Nu întotdeauna dreptul ar fi expresia corectă a divinității, fiindcă, din păcate, nu toate relațiile existente în societate își au o finalitate așa cum s-ar dori în norma de drept. Ceea ce este natural de la sine, dreptul neglijează, fapt ce e foarte grav. Istoria ne-a dovedit acest lucru, mai cu seamă în perioada sovietică, când religia a fost interzisă. Marele pericol este atunci când viața normală a omului nu decurge și nu e reglementată prin normele de drept. Deci, este contestabil că există o simbioză între norma de drept și divinitate.

- Este bine  ca omul să facă dreptate sau trebuie de lăsat pe seama Domnului?

- Este foarte și foarte important cine trebuie să facă dreptate. În opinia  mea, incontestabil,  că nouă  ne este înnăscut de Cel de Sus acest sentiment, de altfel omul nu ar fi existat ca om, căci în „eu”-l nostru este dreptate. Oare această dreptate înnăscută de El în noi ar trebui protejată doar de măreția Eului sau poate ar trebui să ne luptăm și noi pentru această dreptate?  În general, lumea nu ar putea exista fără bine și rău. Fiind înnăscut în noi acest sentiment al dreptății, trebuie să fie protejat, astfel ne aparține nouă acea obligație să înlăturăm răul acolo unde el este. Există situații în care dreptate se face prin unele metode deloc plăcute celui care o încalcă, pe de altă parte, în divinitate lucrurile stau altfel, căci un rol primordial îl are Cuvântul.

- În ce cazuri ar trebui să intervină omul pentru a face dreptate și când ar trebui să se lase pe seama lui Dumnezeu?

- O societate este sănătoasă sub aspecte de moralitate, atunci când dreptul se aplică mai puțin. Generația mea, părinții și buneii mei au trăit  situații în care mai mare condamnare pentru furt nu era, decât atunci când satul te condamna. Un fundament al divinității ar trebui să fie educația generației, care să fie de așa natură încât opinia societății să fie cea care să îl pedepsească pe om. Pe de altă parte, pot spune cu unele semne de regret, că viața a evoluat, și atunci valorile se schimbă, cu mult mai puțini oameni care acced și trăiesc în acea atmosferă în care importă  opinia societății despre acțiunile săvârșite. Oamenii au devenit indiferenți, și atunci, în cazul săvârșirii unor acțiuni ilegale, care pentru ei nu sunt condamnabile de către societate, nevoie de acea sancțiune a dreptului. În caz contrar, noi lăsăm pe seama tot a celui ce face rău, și atunci, dacă nu există un mecanism de pedeapsă, lucrurile pot lua o întorsătură absolut imprevizibilă.

- În ce măsură credința ar influența asupra izbăvirii de săvârșirea fărădelegilor?

- Credința creștină nici de cum nu ar fi cea care ar sta la baza săvârșirii unor infracțiuni. Dar și aici lucrurile urmează a fi privite nuanțat, categoric că credința nu ar trebui să influențeze în acest sens, dar cum oare ar trebui să reacționeze credința atunci când ea e călcată în picioare? Evident, că niciodată nimeni absolut nu este îndreptățit la săvârșirea fărădelegilor, dar, în opinia mea, nici nu trebuie lăsat pe seama faptului că o vom putea face întru protecția credinței noastre. Atunci când din școală se educă în acest sens, lucrurile stau altfel, dar când valorile sunt denaturate, chiar  nu știu dacă doar cuvântul ne poate ajuta.

- Cum este să ai birou în incinta unui sfânt lăcaș?

- Este un sentiment deosebit. Astfel, de doi ani mă aflu în acest birou. Nu m-am gândit niciodată că voi avea posibilitatea să activez în incinta unei biserici. Sentimental pot să spun că existența biroului meu aici mă obligă la mai mult. De fiecare dată mă atrage să trec cel puțin pentru zece minute  pe la etajul doi, prin biserică, după care să vin aici și să îmi încep munca. Fiind o clădire cu tradiții și cu o istorie foarte îndelungată, pot să spun cu desăvârșire, că se simte acea putere care este în acest sfânt lăcaș.

A consemnat Maria Cucută-Rujină


Articole postate de același autor
95

În Duminica Orbului, Preasfințitul Episcop Petru, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala Episcopală din Ungheni

2 iunie 2019. În a VI-a duminică după Paşti, numită și Duminica Orbului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu creştinii veniţi la […]