Contribuția Mitropolitului Visarion Puiu la dezvoltarea învățământului teologic din Basarabia. Centenarul numirii sale în funcția de director al Seminarului Teologic din Chișinău

126

Marele ierarh, Mitropolitul Visarion Puiu a desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de Director al Seminarului din Galaţi (1909-1918), Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918-1921), Episcop al Argeşului (1921-1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei (1935-1940), Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942-1943). Aflându-se din 1944 în exil, s-a străduit să consolideze diaspora românească în jurul Bisericii. Din iniţiativa mitropolitului a fost înfiinţată prima Episcopie Română din Occident cu sediul la Paris. A scris și a publicat aproximativ 40 de lucrări.

Seminarul Teologic din Galați își reîncepuse activitatea în 1908. Sarcina grea de organizare a nou înfiinţatei instituţii îi revenea arhimandritului Nicodim Munteanu (viitorul Arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului (1918-1919)  şi viitorul al doilea patriarh al României) şi după mai puţin de un an, arhimandritului Visarion Puiu. Dând dovadă de bun organizator, cu ataşament faţă de elevi şi cu simţul datoriei, arhimandritul Visarion Puiu va conduce Seminarul din Galaţi, până în anul 1918, creând condiţii necesare pentru instruirea şi educaţia seminariştilor.

În memoriile sale, adresate Ministerului Cultelor şi Episcopiei Dunării de Jos, directorul seminarului gălăţean arăta rolul educaţiei în seminariile teologice, menţionând că: „cea mai gingaşă e pregătirea viitorului cler... Nu e  de ajuns să se arunce sămânţa într-un ogor; ea are nevoie de ploaie, de căldură, de lumină şi mai ales de braţele unor lucrători pricepuţi; şi va fi rodul cu atât mai bogat, cu cât şi lucrul va fi mai sistematic. Tot aşa nu e de ajuns înfiinţarea unui seminar, fără elementele trebuitoare menirii sale speciale.” (Drăgoi, 2005, p.36) Arhimandritul Visarion Puiu arăta motivele pentru care învăţământul din seminare trebuia reorganizat: „Rostul seminarelor noastre teologice astăzi nu este atins decât în parte, întrucât ele nu produc decât preoţi liturgisitori... Cheltuielile şi străduinţele noastre de astăzi trebuie să ducă spre o preoţie de apostolat, care să cultive credinţa acolo unde este şi să o planteze unde nu se găseşte. Acest fel de preoţi ne trebuie pretutindeni.” (Ibidem, pp. 75-76) Fiind apreciate meritele tânărului director al seminarului gălăţean, succesorul său în această funcţie, arhiepiscopul Nicodim al Chişinăului şi Hotinului îl propune pe arhimandritul Visarion Puiu director al Seminarului din Chişinău. Numirea în această funcţie a fost acceptată de către autorităţile bisericeşti şi Ministerul Cultelor, cu începere de la 1 septembrie 1918, chemat spre rosturi mai dificile, de a reorganiza această instituţie., (Puiu, 2004, pp.66-67)

Localul Seminarului din Chişinău se afla într-o stare foarte jalnică. La începutul războiului, ca şi localul Seminarului din Galaţi, fusese transformat în spital pentru răniţi. A servit apoi ca cazarmă pentru unele cete de bolşevici, iar la acel moment, în localul seminarului locuiau ostaşii unităţii militare româneşti. Într-un raport adresat Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Nicodim, arhimandritul Visarion Puiu scria despre situaţia jalnică de devastare a localului seminarului: „pereţii şi duşamelele murdărite, geamurile sparte, ţevele de apă stricate încât apa minează pereţii întregi şi putrezesc duşamelele, bucătăriile şi celelalte dependente ale interiorului aproape distruse, mobilierul şcolar parte nimicit, parte risipit, iar curtea plină de armată, care cu greu şi după străduinţe repetate abia a părăsit cuprinsul ei”. (ANRM, F. 1862, inv. 10, d. 1, f. 22)

Pentru data de 15 septembrie, arhimandritul Visarion înştiinţează şi invită membrii Comisiunii Economice a Seminarului pentru a inventaria „zestrea şcolară şi gospodărească” cât şi a discuta în privinţa reparaţiei localului seminarului. Şedinţa Comisiunii Economice nu a avut loc din cauza lipsei membrilor, inspectorului Iacov Filatov şi prof. Gurie Ponomariof cei prezenţi: Preşedintele Şedinţei, arhimandritul Visarion, membrii prot. T. Petică şi diac. I. Munteanu au luat hotărârea ca şedinţa să fie amânată pentru o dată care trebuia să fie fixată ulterior. (Ibidem, f. 5)

Şedinţa a fost fixată pentru data de 5 octombrie, la care s-a constituit un Comitet Activ al Seminarului din Chişinău. Sub preşedinţia directorului şi membrilor prezenţi, la ordinea zilei au fost puse următoarele probleme: 1. Darea de seamă a zestrei şcolare; 2. Constituirea unui comitet activ; 3. Aprovizionarea de iarnă. S-a efectuat inventarierea, s-a discutat despre mersul lucrărilor de reparaţie a localului seminarului cât şi a internatului „pentru a putea fi pus în stare de a adăposti elevii interni, iar în legătura cu apropiata deschidere a cursurilor să se înceapă şi aprovizionările necesare pentru iarnă”. (Ibidem, f. 15)

Pe lângă grija pentru restaurarea localului seminarului arhimandritul Visarion a lucrat şi asupra întocmirii programului de studiu pentru seminar. După aprobarea din partea Direcţiunii şcolare şi culturale, programul a fost înaintat Arhiepiscopului Nicodim pentru arhiereasca binecuvântare. La 28 septembrie părintele arhimandrit primeşte următorul răspuns: „cu onoare vă aducem la cunoştinţă că Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Nicodim, în urma raportului P.C. Voastre din 20 septembrie a.c. şi a recomandaţiei din partea Direcţiunii Şcolare, a aprobat noul program de studii pentru Seminarul Teologic din Chişinău, dându-i arhiereasca binecuvântare. Vă invităm deci să Binevoiţi a-l pune în aplicare cu începerea noului an şcolar”. Rezoluţia arhimandritului Visarion a fost următoarea: „Luăm act de mulţumire sufletească şi ne vom strădui de a-l aduce la îndeplinire”. (Ibidem, f. 6)

La 18 octombrie a fost convocat Consiliul profesoral al Seminarului. Sub preşedinţia rectorului arhimandrit Visarion Puiu au fost puse în discuţie: 1.Chestiunea programei şcolare – împărţirea orelor conform programei cât şi modificările numărului de ore. 2. Împărţirea materiei, fiecare profesor trebuia să împartă materia de studii proporţional cu planul calendaristic. 3. Cărţile didactice, fiecărui profesor, le-au fost înmânate listele cărţilor didactice la obiectele de studiu. (Ibidem, f. 18) Arhimandritul Visarion a dorit să creeze un nou tip de seminar, prin întroducerea unui „program combinat” care semăna cu programul seminariilor din Regat, cât și cu cel al vechilor seminare rusești. În alcătuirea programului, autorul se baza pe anumite principii: “Seminarul, școala națională pentru pregătirea clerului român din Basarabia, trebuie să capete o nouă alcătuire; pentru ca slujbele Sfintei noastre Biserici să poată avea însemnătatea dorită, toți profesorii să predea cursurile în românește, pregătirea viitorilor preoți să se facă așa cum nevoile reale ale credincoșilor cer în zilele noastre cu atâta stăruință; programul analitic să fie descărcat de tot ceea ce o nedreptățită deprindere de a imita a îngăduit de prisos în vechile programe; programul trebuie împlinit cu cunoștințele absolut trbuitoare preoțimii de obște”. (Anuarul Seminarului Teologic Superior “Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni” din Chișinău, 1926, p.37) Iar la 19 octombrie s-a convocat Consiliul Economic al Seminarului unde s-a cercetat registrele de venituri şi cheltuieli ale sumelor primite de la stat şi a registrelor sumelor eparhiale. S-a constatat, cu părere de rău, că începutul anului de învăţământ, preconizat pentru data de 1 noiembrie, era cu neputinţă. (ANRM, F. 1862,inv. 10, d. 1, f. 20)

Într-un raport adresat arhiepiscopului Nicodim, directorul seminarului de la Chişinău arăta că motivul principal din cauza căruia se tărăgăna reparaţia localului seminarului era lipsa mijloacelor financiare: „Reparaţiile se fac greoi, scump şi cu mare întârziere, corespondenţa întârzie, numirile corpului didactic încă nu sunt definitiv terminate, bugetul nu este de nimeni întocmit, iar seminarul nu se ştie dacă trebuie organizat ca şcoală aparţinând unei biserici autonome sau urmează a avea alcătuirea la fel cu seminarele din ţară, aprovizionarea alimentelor. În asemenea condiţiuni găsindu-se seminarul respectuos vin prin aceasta a spune Înalt Preasfinţiei Voastre din vereme că deschiderea cursurilor este problematică şi că nu se va putea face nici la 1 noiembrie curent”. (Ibidem, f. 23)

Când lucrările de reparaţie a localului seminarului s-au aşezat pe un făgaş mai bun, la 1 decembrie 1918, arhimandritul Visarion Puiu este numit Exarh al Mănăstirilor din Basarabia. La propunerea lui, în postul de director al seminarului a fost numit Economul, prot. Victor Popescu. Iar între 11 şi 14 decembrie noul rector al Seminarului ia în primire de la arhimandritul Visarion „zestrea şcolară” şi suma de bani preconizată pentru reperaţie. (Ibidem, f. 40; 45) După multă muncă şi strădanie, mai ales din partea arhimandritului Visarion, Seminarul Teologic din Chişinău îşi începe cursurile la 14 ianuarie 1919. (Ibidem, f. 60)

 În timpul activităţii de Exarh al mănăstirilor din Basarabia, prin vizitele de inspectare a mănăstirilor, arhimandritul Visarion s-a străduit să introducă şi să lărgească buna organizare a vieţii monahiceşti, să sporească starea materială a mănăstirilor, să mărească numărul lor prin redeschiderea unor mănăstiri şi schituri desfiinţate. Astvel au fost reânființate schiturile Bocancea și Rudi. (Anuarul Episcopiei Hotinului, 1925, pp.62-64)

 În timpul activităţii sale la Chişinău, arhimandritul Visarion Puiu a fost şi un reprezentant activ al Comisiunii Monumentelor Istorice din Basarabia, fondată în 1919. Această comisie avea ca scop inventarierea monumentelor şi odoarelor vechi de la mănăstiri şi biserici, conservarea şi restaurarea lor. La sfârşitul anului 1920, arhimandritul Visarion întocmeşte un Tablou provizoriu al monumentelor istorice din Basarabia – Biserici şi mănăstiri, lucrare ce constituie prima inventariere a bisericilor şi mănăstirilor din Basarabia după Marea Unire din 1918. În scurt timp, arhimandritului i se încredinţează conducerea Societăţii Istorico-Arheologică din Chişinău. Mai conducea, de asemenea, Societatea Culturală a clerului şi cea de binefacere a oraşului, care asigura zilnic cu hrană de la 4 până la 5 sute de săraci. (Parhomovici, 1929, p.406)

Meritele incontestabile ale arhimandritului Visarion Puiu şi experienţa câştigată în posturile de mare răspundere au fost înalt apreciate de autorităţile bisericeşti şi laice, astfel încât în primăvara anului 1921 a fost ales şi sfinţit episcop titular al Argeşului, iar peste doi ani a fost ales episcop al Hotinului cu reședința la Bălți.

La reînfiinţarea episcopiei Hotinului, în această eparhie exista numai Şcoala Spirituală din Edineţ. Prin străduinţa Preasfinţitului Visarion, cu începerea anului de învăţământ 1923-1924, această şcoală a fost transformată în Seminar Teologic cu opt clase după programa seminariilor din ţară. Acest seminar până în 1930 a dat o serie de absolvenţi majoritatea devenind preoţi. (Cuciulschi, 1933, p.597)

Dorind de a avea seminarul în mai de aproape supraveghere, episcopul Visarion, împreună cu adunarea eparhială, hotărăşte mutarea acestei şcoli de la Edineţ la Bălţi. În acest scop, încă în 1928 se procurase un local pentru seminar. (ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 372, f. 17) În procesul verbal al adunării consiliului eparhial, din 8 iulie 1930, sub preşedenţia Preasfinţitului Visarion şi a vicarului eparhial, arhimandritul Eugeniu Laiu, se scria: „am discutat din nou asupra greutăţilor ce întâmpină seminarul din Edineţ din pricina localităţii izolate în care se află ... Să luăm grabnice măsuri de evacuare a liceului de fete ce se află în clădire din str. Coşbuc nr. 8 din Bălţi a cărui contract expiră la 20 iulie a.c. şi pregătirea localului pentru mutarea seminarului din Edineţ în mai sus numita clădire care trebuie să se facă numaidecât în timpul vacanţei mari, ca anul şcolar 1930 – 1931 să se poată începe regulat şi la vreme”. (Ibidem, f.17) După mutarea seminarului la Bălţi, datorită împrejurărilor grele economice, care prevedeau şi reduceri bugetare, iar pe de altă parte, din lipsă de director destoinic şi profesori cu pregătire teologică, la 1 ianuarie 1931, odată cu altele din ţară, a fost desfiinţat şi seminarul din Bălţi. (Cuciulschi, 1933, p.597)

Prin străduinţa episcopului Visarion, în 1924, la mănăstirea Dobruşa, se înfiinţează Seminarul monahal şi de cântăreţi bisericeşti. Această şcoală avea menirea de a pregăti cântăreţi bisericeşti cu o educaţie aleasă în deprinderea anumitor meşteşuguri şi pentru mănăstiri, elemente ştiutoare de carte şi cu pregătire pentru viaţa monahală. (Anuarul Episcopiei Hotinului, 1930, p.14) Luând parte în comisia de examinare la această şcoală, în anul 1928, profesorul Facultăţii de Teologie din Chişinău, Constantin N. Tomescu avea să scrie despre „cuminţenia şi evlavia mănăstirească a celor 60 de elevi, ce se pregătesc a fi cântăreţii slavei întru cei de sus lui Dumnezeu şi ai păcii pe pământ, dar şi iscusiţi gospodari, ştiind să calce ţarina, s-o îndoaie în brazde, pentru ca ea să toarne holde aurite şi totodată să poată lămuri poporănilor din tainele ştiinţelor şi să le ajute la nevoie cu îndrumări practice”. (Tomescu, 1928, p.185) La această şcoală şi-au făcut studiile copii din Albania şi Grecia.

Din iniţiativa episcopului Visarion, în 1927, la mănăstirea Japca, se înfiinţează Şcoala de gospodine sătească, menită de a pregăti fetele de la sate în cunoştinţe superioare, însuşind şi variate lucrări practice de gospodărie sătească, organizarea acestei şcoli a fost recomandată de Consiliul Central Bisericesc ca model pentru toate eparhiile din ţară. (Anuarul Episcopiei Hotinului, 1930, p.16) Pentru însuşirea ştiinţei de carte şi zidirea sufletească, în şcolile de la mănăstirile Dobruşa şi Japca îşi făceau studiile şi vieţuitorii mănăstirilor din eparhie. În fiecare mănăstire se înfiinţase biblioteci cu cărţi de învăţătură şi zidire sufleteasca, de o deosebită însemnătate pentru viaţa monahală. (Tomescu, 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului, 1934, pp.235-237)

În octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii, Preasfinţitul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare. Una din cele mai mari realizări ale mitropolitului Visarion în perioada aflării sale la cârma Mitropoliei Bucovinei este reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului. Din îndemnul mitropolitului Visarion, pentru întărirea ortodoxiei în cele trei protopopiate ale reînfiinţatei Episcopii, s-au organizat măsuri cu caracter misionar-pastoral: elevii ortodocşi din şcolile primare primesc în dar câte un manual de religie, în fiecare parohie se trimit mai multe numere ale revistei „Credinţa”, se acordă burse pentru elevi la Şcoala de Cântăreţi din Cernăuţi. În fiecare protopopiat al eparhiei s-a trimis câte un misionar, se organizau diferite conferinţe, s-au completat posturile vacante cu preoţi salarizaţi de Mitropolie ş.a. (Valenciuc, 2004, p.53) La Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe cheltuiala Mitropoliei au fost primiţi studenţi din Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Anglia şi Statele Unite ale Americii. Pentru copii dotaţi din familii sărace s-au acordat burse în ţară şi străinătate atât în instituţii teologice cît şi în cele laice. (Ibidem, p.58-63)

Prin decizia Ministerului Cultelor de la 23 noiembrie1942, mitropolitul Visarion Puiu era ataşat pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei cu misiunea organizării bisericilor şi îndrumării spirituale a populaţiei de peste Nistru. (Negru, 2001, p.130) După instalarea sa în funcţia de conducător al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, s-au întreprins mai multe măsuri de reorganizare. La 10 ianuarie 1943 a fost reînfiinţat Seminarul Teologic de la Odesa şi Şcoala de cântăreţi. Iar pentru a se dobândi cât mai curând un număr de preoţi necesari, pentru diaconii şi cântăreţii localnici, a fost înfiinţat un curs seminarial mai redus. (ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2-3)

 Pentru a aduce la îndeplinire obiectivele înaintate de Misiune, de organizare bisericească a provinciei şi îndrumarea spirituală a populaţiei, mitropolitul Visarion avea să menţioneze într-un raport adresat Conducătorului Statului, că are nevoie de executanţi destoinici şi mijloacele materiale necesare, „deocamdată sunt în neplăcută situaţie de a arăta că amândouă ne lipsesc astăzi în mare măsură, elementele actuale din cler fiind slabe, iar pentru tipărirea cărţilor ce ar suplini mult asemenea lipsă nu avem hârtia necesară”. Arătând că a trimis în ţară câţiva preoţi care nu corespundeau obiectivelor Misiunii, avea să mai menţioneze: „Sunt 20 ani de când cer Sf. Sinod şi altor miniştri care au trecut pe la departamentul Cultelor să reorganizeze învăţământul teologic al bisericii noastre şi în deosebi cel de pregătire a clerului, dar zădarnice mi-au fost străduinţele duse şi prin presă. O mare lipsă e în pregătirea clerului nostru pentru misionarizm şi proziletizm precum se vede în chip dureros acum, când în Transnistria avem nevoie de misionari. Avem nevoie de cler cu devoţiune şi hârtie pentru tipărituri”. (Ibidem, f. 6)

În timpul vizitelor canonice, șeful Misiunii a vizitat și Seminarul Teologic de la Dubăsari.     Prof. Constantin N. Tomescu, însoțitorul mitropolitului avea să menționeze: „Cuvântarea p. c. Părinte Director Cristescu a arătat anevoioasele începuturi, neaşteptate greutăţi şi lipsuri. Ascultându-l ne minunam cum de a reuşit totuşi să ajungă până la încheierea anului. Din piatră seacă a izvorât apa minunii, din nimic a creat o viaţă şcolară. Iar când s-a desfăşurat programul bogat dar şi select, coruri şi recitări, nu-ţi venea a crede că te afli într-un uitat orăşel al Transnistriei, în Dubăsari, ci în inima Ţării, în mijlocul culturii şi al civilizaţiei. Copiii, care nu ştiau a scrie cu litere latine, şi limba o vorbeau ca la mama acasă, s-au prezentat ireproşabil şi în pronunţie, în dicţie şi în cântări. Impresionat, de asemenea, rezultate ÎPS Sa l-a felicitat călduros pe păr. Cristescu, făgăduindu-i sprijin larg, o nouă clădire şi mijloace trebuincioase”. (Tomescu C. N., 1943, p.388)

  În luna august 1944, mitropolitul Visarion este însărcinat de Sf. Sinod să participe ca delegat al Patriarhiei Române la Zagreb, în Croaţia, la sfinţirea unui episcop ortodox. După hirotonia de la Zagreb, fiind aproape de Viena a mers la un control medical de specialitate. În ziua de 23 august 1944, mitropolitul se afla la Viena, în această nouă situaţie a hotărât să nu se mai întoarcă în ţară.

S-a aflat în Austria până în toamna anului 1945. Pleacă apoi în Italia, fiind găzduit la Institutul Don Calabria la Mănăstirea Maguzzano. În anul 1947 pleacă în Elveţia și se stabileşte la aşezământul catolic Sonvico, din Lugano. Iar în 1949, fiind convins de unii reprezentanţi ai comunităţii române din Paris, se mută în Franţa. A locuit la Paris, Theoule, Draguignan şi în ultima parte a vieţii în localitatea Viels Maisons-Aisne, localitate pe Marna, la 96 de km Est de Paris. (Stavarache, 2002, p.18)

Prin purtarea de grijă a mitropolitului, în 1945 a fost înfiinţată Eparhia Românilor din Europa de Vest. În calitate de conducător al acestei eparhii a contribuit spre înfiinţarea şi organizarea parohiilor spre unirea în jurul Bisericii a românilor risipiţi cu diferite concepţii politice, a organizat acţiuni de ajutorare a celor aflaţi în lagărele din Austria şi Germania. (Puiu, 2004, p.117)

În 1949, la cererea preoţilor şi a românilor strânşi în jurul capelei române din Paris, mitropolitul Visarion stabileşte reşedinţa eparhiei în capitala Franţei. După stabilirea reşedinţei la Paris, eparhia condusă de mitropolitul Visarion, aflată sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor, purta denumirea de Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală. A contribuit spre organizarea şi extinderea eparhiei, cât şi spre unirea românilor aflaţi în exil. Din Episcopia condusă de mitropolitul Visarion, în afara românilor stabiliţi în Franţa, mai făceau parte şi unele parohii româneşti din Germania, Suedia, Belgia şi Canada.

În iunie 1958, având o vârstă înaintată, mitropolitul Visarion se retrage din viaţa activă bisericească la locuinţa sa din Viels Maison-Aisne. A trecut la cele veşnice la 10 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul romano-catolic din acea localitate. În 1992, rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului au fost strămutate în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi înaintaşi români, slujitori ai Bisericii. (Ibidem, p.117)

            Mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, școli bisericești, predicator si organizator al vieții monahale acestea sunt doar câteva repere din viața și activitatea eclesiastă a mitropolitului.

                                                                                                        Prot.dr. IOAN LISNIC

                                                                                     duhovnicul protopopiatului Florești

Bibliografie:

  1. Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM), F. 1862, inv. 10, d. 1.
  2. Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM), F. 1217, inv. 1, d. 372.
  3. Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM), F. 706, inv. 1, d. 1049.
  4. Anuarul Episcopiei Hotinului, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1925.
  5. Anuarul Seminarului Teologic Superior “Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni” din Chișinău, Chișinău, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, 1926.
  6. Anuarul Episcopiei Hotinului, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1930.
  7. Cuciulschi, Teodor, Pr., Căteva cuvinte despre Episcopia Hotinului, în Revista Luminătorul, nr.10, 1933.
  8. Drăgoi, Eugen, Pr., Arhimandritul Visarion Puiu. Documente inedite 1908-1917, Galaţi, Editura Episcopiei Dunărea de Jos, 2005.
  9. Negru, Nina, Misiunea Ortodoxă de peste Nistru în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Revista Destin Românesc, nr. 1, 2001.
  10. Parhomovici, Iosif M., Scurtă schiţă istorică despre Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Basarabia, în Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericești din Basarabia,vol. XIX, 1929.
  11. Puiu, Visarion, Mitropolit, Însemnări din viaţa mea, Iaşi, Editura Trinitas, 2004.
  12. Stavarache, Dumitru, Mitropolitul Visarion Puiu, Documente din pribegie (1944-1963, vol. I), Pașcani, Editura Moldopress, 2002.
  13. Tomescu, Constantin N., Şcoala de cântăreţi din mănăstirea Dobruşa, în Buletinul eparhial, Episcopia Hotinului, nr. 19 – 20, 1928.
  14. Tomescu, Constantin N., 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului, Bucureşti, 1934.
  15. Tomescu, Constantin N., Prof. Univ., Mitropolitul Visarion al Transnistriei la mormântul mitropolitului Gavriil Bănulescu, în sf. mănăstire Căpriana şi la fosta lui reşedinţă din Dubăsari, în Revista Luminătorul, nr. 5-6, 1943.
  16. Valenciuc, D., Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei, un martir al demnității ortodoxe, în Revista Analele Bucovinei, 2004.

Articole Asemănătoare
636

Centenarul Marii Uniri. Mitropolitul Visarion Puiu – Director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al Mănăstirilor din Basarabia

Mitropolitul Visarion Puiu s-a născut în orașul Pașcani la 27 februarie 1879. După absolvirea claselor primare urmează studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, […]

Articole postate de același autor
1431

Preotul Prof. Nicolae Grosu – arestat în repetate rânduri pentru „activitate antisovietică”

Preotul Nicolae Grosu s-a născut la 12 septembrie 1867 în com. Bujor, jud. Chișinău în familia cântărețului bisericesc Ștefan Grosu. După absolvirea Școlii primare din satul natal a urmat studiile la Școala spirituală, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău. În perioada anilor 1889-1893 a studiat la Academia Teologică din Kiev, obținând titlul de candidat în […]