Cinul iertării la catedrala „Sf.Ier.Nicolae”

2089

Duminică 13 martie 2016, Preasfințitul Marchel a participat la vecernia dumnicii lăsatului de sec în catedrala „Sf.Ier.Nicolae” din Bălți. Tradițional, la finalul vecerniei, în cadrul cinului iertării, episcopul și-a cerut iertare de la preoții și mirenii prezenți și dând arhiereasca binecuvântare pentru începutul Postului Mare. De asemenea, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură despre iertare, despre postul adevărat, despre rugăciune și milostenie. Cu această ocazie fiecare a avut ocazia, ca să-și ceară ierare individual de la Vlădica și să primească binecuvântare.

Împlinind cuvintele sfintei Evanghelii (Matei 6,14-15), fiecare creștin se cuvine să-și ceară iertare de la semenii săi și numai așa cu inimă curată să postească, să se roage și să facă milostenii.


Articole postate de același autor
4851

Când omul urcă duhovniceşte, frica îl părăseşte

Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu. Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol. Noi, de asemenea, când vâslim pe […]