Cine dintre ei sunt eu? (Gânduri la Duminica Samarineanului milostiv)

194

Pericopa evanghelică din această duminică ne vorbește despre mijloacele care ne stau la îndemână pentru a ne putea mântui. Totodată această pildă ne învaţă că orice persoană aflată în dificultate trebuie ajutată și sprijinită, indiferent de diferenţele religioase, etnice sau sociale care ar putea exista.

Un învăţător de lege i se adresează Mântuitorului cu întrebarea: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”. Iar Hristos îi răspunde: „Tu doar cunoști Legile. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Fă acestea şi te vei mântui.”

Atunci când vorbim despre dragostea față de Dumnezeu, pentru majoritatea dintre noi totul este relativ clar și ușor de perceput. Dumnezeu este Creatorul nostru, El are grijă de noi, vrea mântuirea și viața veșnică pentru toți fii și fiicele sale. Prin urmare, în ceea ce privește dragostea față de Dumnezeu, pentru majoritatea dintre noi nu există nedumeriri.

Dar atunci când vorbim despre dragostea față de aproapele, firea noastră păcătoasă imediat încearcă să stabilească niște limite. Încercăm să restrângem cercul celor pe care ar trebui să-i iubim. De fapt încearcăm să reducem însăși noțiunea de iubire față de aproapele. Doar e mult mai simplu să-i iubești pe cei blânzi și buni, să-ți iubești rudele și prietenii, pe cei sănătoși, inteligenți și frumoși. Totodată aceasta înseamnă să-i respingi pe majoritatea celor care nu corespund acestor parametri.

După cum spunea și Mitropolitul Antonie de Suroj: Noi Îi spunem Domnului: „O, Doamne, voiesc să fac voia Ta!” Dar din adâncul fiinţei noastre se ridică un strigăt: „dar nu pe aceasta, Doamne!” sau „nu pe cealaltă… !”. Desigur, sunt gata să-l accept pe aproapele meu, dar nu pe aproapele acesta! Sunt gata să accept tot ce îmi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiţi acum… „

Dar Dumnezeu ne spune: „Iubește-l pe aproapele ca pe tine însuţi”. Anume cu această poruncă și învăţătorul de lege din parabolă avea o problemă. El, ca și majoritatea dintre noi, dorea să restrângă lista persoanelor care s-ar incadra în noțiunea „aproapele său”.

Hristos însă, prin această pilda ne prezintă cine este aproapele nostru. Ne arată că aproapele nostru – este orice persoană, indiferent de credința sa, indiferent dacă ne împărtășește viziunile de viață și modul de a fi. Mântuitorul ne vorbește despre un om care a căzut în mâinile tâlharilor, care a fost bătut, jefuit și abandonat plini de răni în mijlocul drumului. Au trecut pe lângă el un preot și un levit, cei, care în primul rând ar fi trebuit să-l ajute pe cel în suferință. Dar ei văzându-l nu l-au considerat drept o persoană vrednică de ajutorul lor.

Dar iată că un samarinean, văzându-l, i s-a făcut milă, un  samarinean cu care evreii nici măcar nu comunicau în viața de toate zilele, și care la sigur putea să-și continuie în liniște drumul. Dar după cum ne spune Sfânta Scriptură, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Astfel, deși samarineanul care era „departele” s-a dovedit a fi cel mai aproape.

Pe calea vieții adesea putem întâlni oameni răniți și doborâți de diverse suferințe, ei au nevoie de ajutorul și sprijinul nostru. Din punct de vedere creștin, nu importă atât valoarea ajutorului acordat, cât acea mișcare sufletească care este vie în fiecare dintre noi, doar că noi de multe ori o înăbușim, dând prioritate iubirii de sine și propriilor interese. De o astfel de mișcare sufletească a dat dovadă și acea văduvă săracă, care a jertfit două monede mici, câţiva bani, dar pe care Mântuitorul le-a apreciat mai presus decât darurile celorlați.

Părintele Efrem Filotheitul spunea că „iubirea trebuie să fie puternică faţă de fraţi, sinceră, lipsită de viclenie. Ea se arată doar din faptul că-i răbdăm, că-i ajutăm pe fraţi, că le arătăm milă. Dacă avem iubire faţă de Dumnezeu, am împlinit toată legea. Domnul a grăit: orice dăruiți celui mai neînsemnat dintre oameni, Mie îmi dăruiți…”

Parabola evanghelică despre samarineanul milostiv este de fapt modelul tuturor relațiilor umane. În viață mereu există oameni care sunt gata să jefuiască, să-și bată joc de cei mai slabi, să-i umilească, provocându-le răni fizice și spirituale. Și mereu există persoane care cad în mâinile acestora, precum și oameni care trec indiferenți față de cel în suferință. Dar mai există și cei, inima cărora este plină de milă și compasiune.

Iar această minunată pildă evanghelică mereu va actualiza în inimile noastre întrebarea: Cine dintre ei sunt eu?

Episcop Ioan (Moşneguţu)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
695

Cuvânt la Înălțarea Domnului

Calea oricărui creștin – este calea către Cer. Iar pentru a putea ajunge la această destinație,  fiecare dintre noi ar trebui încă din această viață pământească, să se întâlnească cu Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea: „Cine n-a vazut pe Dumnezeu în viața asta nu-L va vedea nici în cealaltă.” Astfel dacă Dumnezeu nu are […]



Urmăriți-ne pe Facebook!